Jandarmeria Română – 165 de ani de istorie în România

Written by admin. Posted in Social

Tagged: , , ,

Published on aprilie 02, 2015 with No Comments

Vineri, 3 aprilie a.c., în Piața “Avram Iancu” din municipiul Arad, vor avea loc manifestări dedicate împlinirii a 165 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române.

La ceremonialul militar și religios, care va începe la ora 1100, sunt invitați să participe Prefectul judeţului Arad, domnul Cosmin Valentin Pribac, alături de reprezentanţi ai instituţiilor publice cu care Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad cooperează şi colaborează.

În cadrul manifestărilor, se va da citire mesajelor transmise cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române, va avea loc festivitatea de înaintare în grad, înaintea expirării stagiului minim, și vor fi recompensați jandarmii care s-au remarcat în misiunile desfășurate și în competițiile sportive dedicate acestui eveniment.

Cu acest prilej, se vor prezenta și exerciții demostrative executate de jandarmi care desfășoară misiuni de ordine publică și, de asemenea, exerciții cu câinii de serviciu.

Persoanele care doresc să-i cunoască mai îndeaproape pe jandarmi vor putea vizita standul în care se vor prezenta echipamentele, tehnica și mijloacele din dotarea subunităților.

Repere istorice

Ziua de 3 aprilie 1850 reprezintă o dată memorabilă în istoria modernă a României, un reper care şi-a câştigat un binemeritat loc în conştiinţa publică. Este ziua când domnitorul Grigore Alexandru Ghica a înfiinţat Jandarmeria Română, prin Ofis domnesc, semnând “Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi“. Această lege a dat Jandarmeriei statut juridic, legitimând-o în faţa celorlalte arme şi a naţiunii române.

Jandarmeria Română a fost înfiinţată din nevoia asigurării libertăţilor cetăţeneşti şi a ordinii de drept în stat, izvorâtă din spiritul european al vremii.

În aceste momente aniversare, trebuie evocate tradiţiile şi evoluţia instituţiei. La 1 septembrie 1893, prin Decret Regal a fost promulgată Legea Gendarmeriei Rurale, instituţie de inspiraţie franceză, menită a veghea la siguranţa publică, menţinerea ordinei şi executarea legilor. De-a lungul timpului, Jandarmeria Română a cunoscut numeroase transformări. Ea s-a adaptat în permanenţă, fiind o instituţie modernă şi flexibilă.

Astăzi, la 165 de ani de la înfiinţare, arma Jandarmeriei a devenit o componentă puternică a instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii publice, bucurându-se de un grad ridicat de încredere în rândul cetăţenilor.

 

No Comments

Comments for Jandarmeria Română – 165 de ani de istorie în România are now closed.