Iustin Cionca: „Este o situație gravă, de șase luni Guvernul blochează proiectele europene ale județului Arad!”

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , , , ,

Published on ianuarie 31, 2019 with No Comments

De șase luni de zile, proiectele importante ale Consiliului Județean Arad sunt blocate la Agenția Națională de Achiziții Publice (ANAP). Asta înseamnă că în loc să se muncească pe drumuri de șase luni, proiectele zac într-un sertar, la București! Ar putea fi pusă în pericol chiar finanțarea europeană, la două dintre proiecte, din cauza întârzierii determinate de Agenția Națională de Achiziții Publice controlată de Guvernul României. Mai mult, ANAP nici măcar nu explică de ce blochează lucrările!

Proiectele întârziate de ANAP sunt:

- modernizarea drumului județean Arad-Horia-Șiria-Pâncota-Buteni, în valoare de 104.637.739 lei, finanțat din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional;

- modernizarea drumului județean Sânpetru German-limită de județ Timiș, în valoare de 11.651.441 lei, finanțat din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional;

- proiectare și execuție la drumul județean Tauț-Târnova, în valoare de 14.123.167 lei, finanțat din bugetul propriu al Consiliului Județean Arad.

- proiectare și execuție tronson de drum județean în Gurahonț în valoare de 3.021.115 lei, finanțat din bugetul propriu al Consiliului Județean Arad.

Președintele Consiliului Județean Arad, dl. Iustin Cionca, susține că această întârziere pune în pericol proiectele pe fonduri europene. „PSD vrea să demonstreze că nu va permite dezvoltarea județului Arad! Nu este suficient că Guvernul României ne-a tăiat banii de investiții pe anul 2018?! Consiliul Județean Arad nu a primit în anul 2018 niciun leu din impozitul pe venit și niciun leu din cotele defalcate din TVA, colectate din județul Arad! Noi am accesat proiecte europene, să compensăm această pierdere. Iar acum constatăm că Guvernul, prin instituțiile sale, blochează chiar și aceste proiecte europene, iar județul Arad riscă să piardă finanțarea. În loc să folosim bani europeni pentru modernizarea drumurilor, PSD vrea să folosim banii arădenilor pentru cârpeli”, a explicat președintele Consiliului Județean Arad.

Agenția Națională de Achiziții Publice nu a dat nicio explicație oficială pentru blocarea nejustificată a proiectelor Aradului. Ceea ce știm este că în toată țara există un blocaj, iar acesta este determinat de emiterea Ordonanței nr. 144/29.12.2018, prin care Guvernul României, cu riscul ca județele să piardă fondurile europene accesate, a decis să mute verificarea documentelor la Ministerul Dezvoltării. Numai că asta a creat un haos general. Proiectele sunt, efectiv, date peste cap prin faptul că se întârzie implementarea lor, în condițiile în care există termene concrete la proiectele pe fonduri europene.

„Noi am mai trecut prin asta! Vă reamintesc că județul Arad s-a confruntat cu blocaje similare în alte trei cazuri, în trecutul apropiat, atunci când Guvernul României a oprit lucrările pe drumurile județene Arad-Șiria și Arad-Zădăreni-Felnac, precum și la cele două pasaje peste centura Aradului, chiar dacă exista finanțarea necesară pentru acestea. Drumurile județene Arad-Șiria și Arad-Zădăreni-Felnac au fost transferate de Consiliul Județean către Guvernul României și au fost cuprinse, în Programul Național de Dezvoltare a Infrastructurii. Odată schimbându-se guvernarea, în anul 2012, noul Guvern PSD a decis retragerea finanțării și oprirea lucrărilor. Dacă drumul Arad-Zădăreni-Felnac a fost modernizat anul trecut de Consiliul Județean, pentru un pasaj peste centură a fost nevoie de șase ani de lucrări, celălalt pasaj și drumul Arad-Șiria au fost abandonate de Guvernul României până astăzi. Pentru a repara drumul Arad-Șiria, l-am luat înapoi de la Guvern și am obținut finanțare europeană, iar acum Guvernul pare decis să o blocheze și pe aceasta”, a declarat președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.

No Comments

Comments for Iustin Cionca: „Este o situație gravă, de șase luni Guvernul blochează proiectele europene ale județului Arad!” are now closed.