Iustin Cionca: „Aradul este puternic și arădenii sunt respectați numai cu PNL”

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , ,

Published on aprilie 05, 2016 with No Comments

cionca

Candidatul PNL pentru funcția de președinte al Consiliului Județean, dl. Iustin Cionca, a dat publicității un comunicat de presă în care vorbește despre obiectivul liberalilor la alegerile locale.

Peste exact două luni vom merge la urne. Știu că până atunci vom trece printr-o campanie electorală grea, dar am încredere în echipa noastră de la PNL, în mai noii și mai vechii colegi, în tinerii care ne dau speranță și în seniorii de la care învățăm zi de zi. Am afirmat permanent că Aradul este puternic și arădenii sunt respectați numai cu PNL! Nu este doar un fel de a spune! Avem candidați competenți la primăriile de comune și de orașe, parlamentari aproape de cetățeni, iar Gheorghe Falcă este singurul politician arădean de anvergură națională, în echipa de conducere a PNL la nivel central.  Sunt convins că peste două luni și o zi ne vom bucura de cel mai bun rezultat al PNL la nivel național, obținut aici, la Arad. Asta ne va deschide uși la București, Aradul va fi iar privilegiat din punct de vedere al investițiilor. Să recunoaștem că avem nevoie de asta, după un mandat al PSD în care județul nostru și nevoile arădenilor au fost total ignorate!
Vă rog, de aceea, să ne mobilizăm. Chiar și un consilier local sau județean contează, poate face diferența între a putea implementa un proiect administrativ bun pentru cetățeni, pentru localitate, sau a face compromisuri neonorante, neperformante.  Ne mai despart exact două luni de ziua alegerilor. Succes echipelor noastre de pe teren, tuturor celor care muncesc pentru rezultatul bun! Și succes Aradului, să aibă echipa capabilă să îl dezvolte – echipa PNL”
, se arată în comunicatul lui Iustin Cionca.

No Comments

Comments for Iustin Cionca: „Aradul este puternic și arădenii sunt respectați numai cu PNL” are now closed.