Iustin Cionca: Am reluat lucrul pe patru șantiere mari din județ!

Written by admin. Posted in Utile

Tagged: , ,

Published on martie 31, 2022 with No Comments

Odată cu temperaturile ridicate de primăvară, Consiliul Județean Arad a redeschis șantierele pe patru tronsoane importante de drum județean, mai exact Arad-Șiria-Pâncota, Sânmartin-Olari-Caporal Alexa, Dieci-Dezna și Socodor-Nădab.

Drumul Arad-Şiria-Pâncota, în lungime de 30 km, este modernizat din fonduri europene nerambursabile, câștigate de Consiliul Județean Arad în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020. Valoarea lucrării este de 72 de milioane de lei. Deja de anul trecut se poate circula în condiții foarte bune pe tot tronsonul, iar anul acesta lucrarea se finalizează și poate fi recepționată. În acest moment, lucrarea se află la faza de execuție a rigolelor și scurgerilor pe marginea drumurilor în localități.

Tronsonul Sânmartin-Șimand-Olari-Caporal Alexa are 23,5 kilometri, iar valoarea lucrării este de aproximativ 30 de milioane de lei, finanțată prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Aici a avut loc săptămâna trecută o ședință de lucru chiar pe șantier, cu constructorul, cu proiectantul și cu Inspectoratul de Stat în Construcții. În ultima ședință a Consiliului Județean, Primăria Olari a transferat terenurile necesare executării în bune condiții a lucrărilor pe raza comunei. „Este un drum important care va lega drumul național Arad-Oradea de drumul expres Arad-Oradea. Și aici avansăm bine și sper ca până la sfârșitul anului să finalizăm lucrările” – a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Drumul județean Dieci-Dezna este

un tronson în lungime de 11,3 kilometri, pe care nu s-a mai intervenit substanțial de peste 40 de ani. Valoarea lucrării este de 20,6 milioane lei, fiind asigurată din fondurile proprii ale Consiliului Județean Arad. Cu acest drum, Consiliul Județean leagă stațiunea Moneasa de DN7 Arad-Deva, printr-o scurtătură prin care va fi pusă în valoare zona montană a județului Arad. Este un proiect important care vine în completarea drumului județean Julița-Mădrigești. „Este și un proiect de coeziune socială. Va ajuta arădenii din comunitățile periferice să acceadă mai ușor la un loc de muncă și va fi o contribuție suplimentară la combaterea depopulării micilor comunități de pe traseu”, a precizat președintele Iustin Cionca.

Un alt proiect la care se lucrează este drumul județean Socodor-Nădab, un drum nou, de 5 km, cu valoarea de 8,3 milioane lei, care va include și șoseaua de centură a orașului Chișineu Criș. Va scoate traficul greu din Chișineu Criș și va scurta drumul dintre zona industrială Nădab și comuna Socodor. Acest drum este o componentă a programului Consiliului Județean Arad de definire și accesibilizare a polilor de dezvoltare de la nivel județean, iar Chișineu Criș este unul dintre aceștia, un oraș fără șomaj, asemănător cu Sânicolaul Mare, din județul Timiș.

No Comments

Comments for Iustin Cionca: Am reluat lucrul pe patru șantiere mari din județ! are now closed.