Iosif Matula, discurs împotriva discriminării

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , , , ,

Published on februarie 28, 2014 with No Comments

Europarlamentarul Iosif Matula a avut o intervenţie în plenul Parlamentului European, pe marginea raportului întocmit de colegul său, Louis Michel (ALDE), referitor la situaţia drepturilor fundamentale în Uniunea Europeană.

Iosif Matula consideră că, „deşi cetăţenia europeană conferă o serie de drepturi fundamentale locuitorilor Uniunii, constatăm că există încălcări ale democraţiei, statului de drept şi drepturilor cetăţeneşti. Susţin importanţa sancţionării tuturor acestor derapaje, indiferent că vorbim de membri mai noi sau mai vechi ai UE”.

Europarlamentarul arădean a subliniat, în intervenţia sa faptul că „în unele state, spre exemplu, cetăţenilor le este încălcat dreptul la libertatea de mişcare şi şedere, concomitent cu încălcarea dreptului fundamental la muncă. Este un fapt îngrijorător, care afectează inclusiv cetăţeni din ţara mea, România, şi contravine drepturilor fundamentale şi legislaţiei Uniunii, dar fără ca UE să sancţioneze imediat aceste practici discriminatorii”.

De asemenea, Iosif Matula a făcut referire şi la etnia romă, „stigmatizată de multe ori pe baza stereotipurilor etnice, în ţări cu o îndelungată tradiţie democratică. Comunităţi de romi din Europa sunt evacuate forţat şi relocate, fără a li se oferi o alternativă viabilă, în condiţiile în care toţi declarăm public sprijinul pentru integrarea acestei populaţii”.

No Comments

Comments for Iosif Matula, discurs împotriva discriminării are now closed.