Ion Stan: “„Guvernul Ponta aduce bani la buget prin mărirea taxelor, inventarea unor noi taxe şi suprataxarea ţăranilor”

Written by admin. Posted in Politica, Top News

Tagged: , , , , ,

Published on septembrie 25, 2013 with No Comments

În cadrul unei conferințe de presă, Ion Stan, președintele filialei județene a Partidului Noua Republică, s-a arătat îngrijorat, că apropierea scadenței de plată a impozitului agricol pentru cei care prestează munci agricole, îngrijorează prin discrepanțe foarte mari la produsele vegetale și animale. Un nou val de nemulțumiri în rândul acestora, va veni odată cu impozitarea succesivă a oamenilor care trăiesc din agricultură de subzistență.

Exemplele sunt foarte clare; pentru cei care au peste 0,5 ha de pământ pe care cultivă legume de câmp se aplică o taxă de 4.001 lei, iar pentru parcele de peste 0,2 ha de pământ cu legume în spații protejate (solarii) se percepe o taxă de 8.033 lei, avânt în vedere că aceste categorii de legume necesită investiții destul de mari. Cei care cultivă una dintre legumele de bază de pe mesele românilor, cartoful. Pentru două ha de pământ pe care se cultiuvă cartofi, agricultorul român trebuie să plătească o sumă de 3,488 lei. Pentru crescătorii de animale, lucrurile stau la fel, un român care are mai mult de două vaci sau două bivolițe trebuie să plătească către stat suma de 453 de lei.

“Cei care au peste două capete sunt mici producători şi sunt impozitaţi odată pe producţia de pe terenurile deţinute, iar producţia se impozitează încă o dată, la animalele deținute, care mănâncă produsul terenului, iar următoarea impozitare se face la desfacerea produsului finit prin vânzarea lui” precizează preşedintele Stan

Noua Republică dezaprobă astfel de impozitări și atrage atenția că prin aceste metode oamenii de la țară, care trudesc cu adevărat pentru agricultura de subzistență necesară traiului zilnic, vor renunța să mai producă. Această îngrădire va destabiliza piața și va genera o creștere a importurilor care știm că sunt o sursă de evaziune fiscală.

Totodată acesta a mai adăugat că „Guvernul Ponta aduce bani la buget prin mărirea taxelor, inventarea unor noi taxe şi suprataxarea ţăranilor, iar investiţiile promise pentru crearea celor un milion de locuri de muncă sunt inexistente, acestea fiind promisiun deşarte”.

 

No Comments

Comments for Ion Stan: “„Guvernul Ponta aduce bani la buget prin mărirea taxelor, inventarea unor noi taxe şi suprataxarea ţăranilor” are now closed.