In/Out

Written by admin. Posted in Cultura, Top News, Uncategorized

Tagged: , , , , , ,

Published on mai 05, 2017 with No Comments

Un titlu cât două…poate chiar trei…sau mai bine zis un titlu cât o viaţă pusă jertfă pe altarul culturii, al iubirii de frumos, al iubirii faţă de oameni, flori, al iubirii faţă de creaţia lui Dumnezeu. Toate astea le-am trăit în a treia zi a lui florar din anul 2017, alături de oameni din care musteşte cultura şi aceeaşi iubire faţă de creaţia divină. A fost Ziua Mondială a Presei Libere, a fost ziua când o Floare a privit în urma ei şi a văzut că pe drumul vieţii a semănat  multe flori. A fost ziua când o Floare a văzut că nu este singură, a văzut că are mulţi prieteni care o admiră, o preţuiesc şi chiar mai mult, o iubesc.

Înăuntru? Afară? Poate împreună, şi la bine şi la greu, da, am fost împreună şi am cântat la mulţi ani unei Flori, o Floare născută din pământ Măcean, pământ care de-a lungul timpului a dat multe valori.

O Floare ajunsă la maturitate, dar care are petale  strălucitoare, proaspete, parcă s-au deschis azi, încă picăturile de roua mai sclipesc pe ele, sunt sigur că  aşa a fost mereu şi aşa va fi mereu.

O carte albastră ce simbolizează cariera unei Doamne în peisajul cultural arădean, românesc, o Doamnă şcolită la Timişoara, dar născută la Macea, cartea reflectă  cuvintele spuse-scrise de-a lungul timpului de oamenii care au reuşit să înţeleagă sufletul unei Flori de Macea.

Floarea de Macea are părul bălai, precum grâul copt din holdele Măcene, ochii îi sunt albaştri precum cerul Măcean în dimineţile senine când ciocârlia vrea să ajungă la soare, tinereţea o are din vatra strămoşească  ce dă viaţă şi energie, forţa o are de la strămoşii dumneai care au fost ciobani şi ţărani dar şi inventatori şi mari patrioţi.

Toate acestea spuse pe scurt poartă un nume FLORICA RANTA CÂNDEA, aşa scrie pe coperta cărţii albastre, pentru mine este Floarea de Macea sau Doamna de Macea, mai nou i-am am auzit pe cei mai tineri spunându-i Mama Floare, ce frumos, este comparată cu mama, unul din cuvintele sfinte pentru toţi oamenii.

Felicitări Mamă Floare, felicitări pentru faptul că eşti o lumânare aprinsă ce împrăştie lumină puternică în jur, felicitări pentru copiii cei mulţi pe care îi ai şi te iubesc toţi.

Şi pentru că în a patra zi de Florar în Câmpia Aradului, mai exact, la Macea, s-a născut Florica Ranta Cândea, noi măcenii îi spunem La Mulţi Ani!

Ioan Alexandru Ardelean

No Comments

Comments for In/Out are now closed.