Închiderea Centrului de Patologie Neuromusculară „Dr. Radu Horia” din Vâlcele o problemă dezbătută în Parlamentul European

Written by admin. Posted in Politica, Top News

Tagged: , , , , , ,

Published on iulie 07, 2013 with No Comments

În plenul Parlamentului European europarlamentarul Iosif Matula a avut o intervenție pe marginea impactului crizei economice și financiare asupra sistemelor de sănătate din Europa. Acesta a supus atenției situația gravă cauzată de închiderea Centrului de Patologie Neuromusculară „Dr. Radu Horia” din Vâlcele, solicitând redeschiderea urgentă a acestuia. „Doresc să atrag atenția asupra unei situații grave existente în ţara mea, România, cauzată de închiderea în urmă cu aproape 2 ani a Centrului de Patologie Neuromusculară „Dr. Radu Horia” din Vâlcele (județul Covasna). Ca urmare a desființării singurului spital de profil din țară, persoanele diagnosticate cu dizabilităţi neuromusculare sunt private de îngrijire medicală de specialitate. Acest spital trebuie redeschis urgent!”, a afirmat Iosif Matula. Actuala criză economică din zona Euro a generat constrângeri bugetare în rândul sistemelor de sănătate din Europa. Presiunile financiare au condus la implementarea politicilor de austeritate, subminând astfel accesul universal și calitatea serviciilor, cu precădere pentru persoanele vulnerabile. Iosif Matula și-a exprimat susținerea pentru acordarea de sprijin financiar grupurilor vulnerabile, insistând asupra faptului că presiunile financiare nu trebuie să submineze accesul acestora la servicii de calitate. „Consider că ajustările bugetelor destinate sănătății publice nu trebuie să afecteze categoriile cele mai vulnerabile. Dimpotrivă, este important ca aceste categorii să constituie o prioritate.  Se impune o reformă aprofundată în sprijinul sectoarelor serviciilor de sănătate și de îngrijire, care să fie completată de investiții publice sporite și mai eficiente în vederea satisfacerii nevoilor cetățenilor și, în special, a persoanelor vulnerabile”, a concluzionat Iosif Matula.

 

 

No Comments

Comments for Închiderea Centrului de Patologie Neuromusculară „Dr. Radu Horia” din Vâlcele o problemă dezbătută în Parlamentul European are now closed.