Halep, desfiinţată de Bartoli! Vezi ce afirmații a făcut franțuzoaica

Written by admin. Posted in Sport

Tagged: , , ,

Published on iulie 06, 2015 with No Comments

Câştigătoare în 2013 a turneului WTA de la Wimbledon, Marion Bartoli are deja un an şi jumătate de când s-a retras din activitate. Cu toate acestea, ea este foarte des contactată de media din Franţa în legătură cu diverse subiecte din tenis.

Aşa s-a întâmplat şi zilele trecute, când L’Equipe a intervievat-o vizavi de turneul de la Wimbledon. Printre subiectele abordate a fost şi eliminarea total neaşteptată a Simonei Halep (în primul tur, contra Cepelovei), mai ales că cele două au un background comun: campioana noastră a fost ultima sportivă întâlnită de franţuzoaică. În toamna lui 2013, la Cincinnati, Halep trecea de Bartoli în optimi, câteva zile mai târziu sportiva din Hexagon anunţând că renunţă la tenis.

Deşi în trecut a avut numai cuvinte de apreciere la adresa Simonei, considerând-o chiar favorită în disputa cu Şarapova, din finala Roland Garros 2015, acum opiniile lui Bartoli s-au schimbat la 180 de           grade. Aceasta a opiniat că urcarea jucătoarei din Constanţa în clasament a fost artificială, ea neavând “arme” importante de partea sa.

“Este una dintre jucătoarele care au urcat foarte repede în clasament fără a avea atuuri importante. Există lacune, iar acestea sunt amplificate când apare presiunea. Nu înţelegeam de ce câştigă atât de multe meciuri. Nu are ce îi trebuie. Când nu ai mare lucru şi eşti tot timpul implicată în meciuri complicate, devine uzant”, a explicat Bartoli în L’Equipe.

După retragerea din tenis, Bartoli s-a dedicat afacerilor şi şi-a dezvoltat două firme, una de fashion, care comercializează de la încălţăminte şi haine până la bijuteri, şi o alta care produce aşa numitul “frozen yogurt”.

Șapte este poziţia cea mai înaltă pe care Marion Bartoli a ocupat-o în clasamentul WTA, iar acest lucru se întâmpla pe 30 ianuarie 2012

sursa: prosport

No Comments

Comments for Halep, desfiinţată de Bartoli! Vezi ce afirmații a făcut franțuzoaica are now closed.