Guvernul PSD repartizează ambulanţe pe criterii politice

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , , , , ,

Published on septembrie 29, 2014 with No Comments

Corina Crişan, prim-vicepreşedinte al Alianţei Creştin Liberale Arad, acuză Guvernul PSD că neglijează, din nou, judeţul Arad, în contextul în care Ministerul Sănătăţii a distribuit 37 de ambulanţe noi în 15 judeţe, dar niciuna pentru judeţul nostru.

„Ministrul Sănătăţii a predat, zilele trecute, 37 de ambulanţe pentru 15 servicii de ambulanţă din ţară. Din păcate, arădenilor nu le-a fost repartizată nici o astfel maşină de intervenţie medicală. Este dificil să găsim o explicaţie obiectivă a faptului că judeţul Arad nu se află printre cele 15 judeţe care au primit ambulanţe, în condiţiile în care media victimelor decedate în accidente rutiere în judeţul nostru – 11,7 victime/100.000 de locuitori – este peste media pe ţară – 9,6 victime/100.000 de locuitori. Vreau să cred că a fost doar o deficienţă de comunicare. Fie ministrul nu a primit informaţiile corecte atunci când a dispus repartiţia ambulanţelor, fie parlamentarii arădeni ai PSD au omis să reprezinte interesele cetăţenilor care i-au trimis în Parlament. Totodată, refuz să cred că Aradul a fost exclus, de pe lista judeţelor beneficiare de noi ambulanţe, pe criterii politice sau că s-a considerat, fără temei, că dotările cu elicoptere sau ambulanţe SMURD din guvernarea PDL sunt suficiente pentru a asigura asistenţa medicală de urgenţă prespitalicească pe raza judeţului Arad”, a declarat Corina Crişan, care speră că la distribuirea următoarelor 143 de ambulanţe, anunţată de ministrul Sănătăţii până la finalul acestui an, Aradul va primi măcar 5 ambulanţe noi.

În acelaşi timp, prim-vicepreşedintele ACL Arad este de părere că dotarea cu ambulanţe noi era mai mult decât necesar pentru judeţul Arad, în condiţiile în care, spre exemplu, pacienţii arădeni bolnavi de cancer sunt nevoiţi să meargă la şedinţele de chimioterapie cu taxiul.

„Cred că era mai mult decât necesar ca şi judeţul Arad să primească câteva ambulanţe noi. Vă dau exemplu bolnavii de cancer. Nu este firesc ca aceştia să fie nevoiţi să meargă cu taxiul la şedinţele de chimioterapie, datorită faptului că ambulanţele din Arad nu sunt suficiente. Era un moment bun pentru a ajuta aceşti pacienţi”, a mai declarat Corina Crişan.

Totodată, Corina Crişan le transmite parlamentarilor PSD Arad că, dacă ei nu sunt capabili să reprezinte interesele arădenilor, parlamentarii ACL ar putea face o solicitare Ministerului Sănătăţii chiar dacă majoritatea solicitărilor venite din partea Opoziţiei sunt din start sortite eşecului, indiferent de fundamentarea de specialitate sau de argumentele publice expuse.

„Dacă domnii din PSD nu sunt capabili să se lupte pentru interesele arădenilor să o spună public, voi solicita colegilor mei, parlamentari ai ACL, să facă o solicitare Ministerului Sănătăţii, însoţită de o fundamentare solidă. Am speranţa că la următoarea distribuire a ambulanţelor, Aradul nu va mai fi neglijat”, a mai declarat Corina Crişan.

No Comments

Comments for Guvernul PSD repartizează ambulanţe pe criterii politice are now closed.