Gala Premiilor Uniunii Jurnaliștilor din Banatul Istoric la Arad

Written by admin. Posted in Cultura

Tagged: , , , ,

Published on iunie 10, 2014 with No Comments

Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad va găzdui joi, 12 iunie, cu începere de la ora 17.00, Gala Premiilor Uniunii Jurnaliștilor din Banatul Istoric (UJBI), manifestare în cadrul căreia vor fi răsplătite 12 mari personalități din județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș.

Prin organizarea acestui eveniment de anvergură, Uniunea Jurnaliștilor din Banatul Istoric își propune recunoașterea meritelor unor persoane din Banat în promovarea regiunii istorice.

Aflată la cea de-a VI-a ediție, Gala anului 2014 va avea și în acest an, personalități ale învățământului, cultelor, teatrului, literaturii sau sportului precum Î.P.S. Timotei, Arhiepiscop al Aradului, P.S. Gurie, Episcop al Devei și Hunedoarei, Academician Eugen Simion, actorul Mircea Albulescu, prof. univ. dr. Ioan Vintilă și, nu în ultimul rând, Helmuth Ducadam.

Înființată în 2009, Uniunea Jurnalistilor din Banatul Istoric acţionează pentru păstrarea culturii, tradiţiei şi a spiritualităţii bănăţene prin editarea unui număr impresionant de publicaţii lunare şi periodice cu sprijinul administraţiilor locale, al unor instituţii de cultură, precum și al organizaţiilor neguvernamentale.

Intrarea pentru cei care doresc să participe la eveniment este liberă.

 

No Comments

Comments for Gala Premiilor Uniunii Jurnaliștilor din Banatul Istoric la Arad are now closed.