Forum Economic la Arad : relansarea dezvoltării și cooperării

Written by admin. Posted in Utile

Tagged: ,

Published on aprilie 24, 2023 with No Comments

Între 4 și 6 mai 2023, se va desfășura la Arad a treia ediție a Forumului Economic Internațional „Relansarea dezvoltării și cooperării”. Ediția din acest an va fi una complexă, fiind destinată atât antreprenorilor cu experiență, cât și celor aflați la început de drum, în căutarea de strategii eficiente de business. Adresându-se mediilor de afaceri din România, Republica Moldova, Serbia, Ungaria, Ucraina, Italia și nu numai, Forumul își propune să ofere o platformă de promovare a afacerilor și dezvoltare a relațiilor între companii.

„Ne propunem să oferim participanților expertiza unor profesioniști din mediul academic și economic, convinși fiind că astfel își vor putea optimiza afacerile într-un context internațional tot mai provocator”, a precizat Ciprian Demeter, președinte al filialei Arad a Patronatului Național Român, coorganizator al evenimentului.

„Ca și edițiile precedente, forumul de la Arad – centrat în special pe domenii precum energie, sănătate și inovare -, care are ca parteneri Consiliul Județean Arad, Centrul Cultural Județean Arad și Universitatea Aurel Vlaicu, se adresează și companiilor din Republica Moldova, oferindu-le un format optim pentru promovare internațională”, a explicat Antoniu Martin președinte al Centrului Interregional de Advocacy și Democrație, coorganizator al forumului.

Companiile interesate se pot adresa la adresa de e-mail:

patronatulnationalroman.arad@gmail.com sau la telefon: 004-0767-539931 și 004-0744-544779.

No Comments

Comments for Forum Economic la Arad : relansarea dezvoltării și cooperării are now closed.