Florin Tripa: „PDL uită că este la putere în judeţul Arad!”

Written by admin. Posted in Politica, Top News

Tagged: , , , ,

Published on ianuarie 13, 2014 with No Comments

Florin Tripa, secretarul executiv al PSD Arad, atrage atenţia asupra faptului că liderii PDL lansează teme false în dezbaterea publică locală. „Cei de la PDL se fac că uită că sunt la putere în judeţul Arad! Adrian Ţolea este vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, dar în loc să se apuce de treabă, îşi dă cu părerea despre ceea ce se întâmplă în politica naţională. Dacă era preocupat de justiţie, Ţolea trebuia să se delimiteze de corupţii din PDL, care au sufocat România şi judeţul Arad. În loc să ia atitudine atunci, a preferat să susţină acest sistem corupt şi să beneficieze de el. Autostrada Nădlac – Arad era deja gata dacă banii destinaţi construcţiei nu erau deturnaţi sub privirea îngăduitoare a celor de la PDL. Adrian Ţolea ar face bine să se ocupe de starea drumurilor din subordinea Consiliului Judeţean, care arată ca după război, să îşi exercite atribuţiile pentru care a fost ales. În schimb, dânsul se ocupă de propagandă de tip bolşevic, cu pretenţia de gânditor politic de dreapta. Din păcate, cei de la PDL îşi fac un titlu de glorie, prin senatorul Igaş, din faptul că au respins proiectul de descentralizare. PDL a refuzat astfel ca unele instituţii importante şi baze sportive de tradiţie să fie administrate la nivel judeţean sau local. PDL îşi arată astfel adevărata faţă: susţine descentralizarea doar dacă este o afacere bună pentru clientela PDL. În rest, orice prilej este foarte bun pentru demagogie de doi bani şi pentru a ataca guvernarea USL”, a declarat Florin Tripa.

No Comments

Comments for Florin Tripa: „PDL uită că este la putere în judeţul Arad!” are now closed.