Florin Tripa: „Conducerea CJA lasă de izbelişte Staţiunea Moneasa, dar se laudă cu Ziua Turismului Arădean”

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , , , , , ,

Published on iulie 06, 2017 with No Comments

Deputatul social-democrat Florin Tripa este revoltat pe conducerea Consiliului Judeţean Arad, instituţie care acordă o importanţă tot mai scăzută staţiunii Moneasa şi evenimentelor care au loc, an de an, aici.

Florin Tripa afirmă că deşi CJA organizează Ziua Turismului Arădean, Staţiunea Moneasa, cea care atrage anual foarte mulţi turişti, este marginalizată de conducerea liberală a instituţiei. Motivul: comuna Moneasa are primar PSD, lucru care nu convine conducerii CJA.

Este inadmisibil să organizezi Ziua Turismului Arădean şi să îţi baţi joc de Moneasa. Teatrul de vară din staţiune este într-o stare dezastruoasă, lucru semnalat de presa locală din Arad. Am purtat discuţii cu primarul comunei Moneasa şi acesta şi-ar dori ca acest teatru de vară să treacă din subordinea Consiliului Judeţean Arad în administrarea comunei Moneasa. Consilierii judeţeni ai PSD vor face un demers în acest sens pentru ca acest loc de spectacole să fie reabilitat şi adus la standarde civilizate.

De asemenea, un eveniment important care era organizat de Consiliul Judeţean Arad la Moneasa, Târgul Meşterilor Populari, a fost desfiinţat de instituţia condusă de Iustin Cionca. Acest eveniment are o tradiţie de 16 ani, iar în cadrul târgului zeci de meşteri populari îşi expuneau produsele. Era un punct de atracţie pentru staţiunea de la poalele Munţilor Codru-Moma, însă administraţia judeţeană are, din păcate, alte priorităţi. Faptul că şi starea drumurilor care duc către Staţiunea Moneasa este dezastruoasă, reprezintă o altă pată pe obrazul CJA. Am impresia că asistăm la distrugerea premeditată a Staţiunii Moneasa. Aşa cum Gheorghe Falcă a distrus Ştrandul Neptun, Iustin Cionca se pregăteşte să pună pe butuci Staţiunea Moneasa”, a spus deputatul PSD Florin Tripa.

No Comments

Comments for Florin Tripa: „Conducerea CJA lasă de izbelişte Staţiunea Moneasa, dar se laudă cu Ziua Turismului Arădean” are now closed.