Eveniment cultural de anvergură, onorat de prezenţa vicepreşedintelui Parlamentului European

Written by admin. Posted in Social, Top News

Tagged: , , , , , , ,

Published on august 30, 2013 with No Comments

Aradul  face încă un pas în cursa  pentru câştigarea titlului de Capitală Culturală Europeană. Din acest an, Festivalul Minoritatilor, manifestare cu  tradiţie în municipiul Arad  este inclus în Mişcarea Charta XXI pentru reconcilierea popoarelor, eveniment  iniţiat de vicepreşedintele Parlamentului European, Laszlo Surjan.   Cu acest prilej  va fi  prezent la Arad,  vicepreşedintele Parlamentului European, dl. Laszlo Surjan, alături de personalități europene şi  naționale.

 “L-am informat pe vicepreşedintele Parlamentului European, în discuţia pe care am avut-o la Bruxelles, că suntem competitori pentru titlul de Capitală Culturală Europeană şi ne dorim să transmitem un mesaj al bunei convieţuiri între oamenii de diferite etnii din Arad. De aceea, ediţia din acest an a Festivalului Minorităţilor este una complexa si cuprinde un program dedicat tuturor cetatenilor orasului nostru, indiferent de etnie, pe care ii invitam sa ni se alature”, a declarat Gheorghe Falc

Festivalul minorităților în orașul Arad, cetate culturală a diversității”,  este un eveniment dedicat porturilor  şi obiceiurilor etniilor  ce convieţuiesc în judeţulArad. In data de 6 septembrie 2013, în centrul oraşului, va avea loc o  paradă a porturilor populare, urmată de prezentarea costumelor şi tradiţiilor specifice fiecărei etnii şi un spectacol de dans şi muzică tradiţională, susţinut de ansambluri şi formaţii ale minorităţilor. Manifestarea a ajuns în acest  an la cea de-a opta ediţie şi reflectă coabitarea celor nouă minorităţi entice din judeţulArad cu majoritatea populaţiei locale. În plus, în acest an, întregul continent  sărbătoreşte Anul European al cetăţenilor, prilej cu care vor fi organizate mai multe  activităţi dedicate cetăţenilor: o expoziţie, concerte şi  ateliere de lucru.

De asemenea, pentru prima dată în Arad, va fi organizat un eveniment al Mişcării Charta XXI pentru reconcilierea popoarelor, înfiinţată pentru încurajarea reconcilierii între popoarele din Europa Centrală şi de Est. Este vorba despre expoziția „Poduri între Națiuni”, cu lucrări care prezintă personalități notabile ce au acționat ca persoane de legătură, ca liant cultural, între două sau mai multe națiuni din bazinul inter-carpati

 “Vom asista  la o alăturare, fericită, a trei evenimente care vor transforma Aradul într-o mică Europă. Festivalul minorităţilor, un eveniment cu tradiţie în municipiul nostru, Anul European al Cetăţenilor, un eveniment care va scoate în evidenţă faptul că arădenii s-au integrat perfect în marea familie europeană şi Mişcarea Charta XXI pentru reconcilierea popoarelor, un eveniment al întregului continent”, a spus Iosif Matula, europarlamentar.

Evenimentul va debuta pe 06 septembrie dupăn cum urmează:

Ora 12.00 – 13.00 Deschiderea expoziţiei „Poduri între Națiuni” cu tema reconcilierea popoarelor Europei Centrale şi de Est, sala Regele Ferdinand a Palatului Administrativ Arad.

Ora 13.00 – 14.00 Cocktail oferit de Primăria Municipiului Arad, sala Regele Ferdinand

Ora 14.00 – 14.30 Parada minoritătilor pe traseul Primărie – Teatrul Clasic “Ioan Slavici” – Parcul Reconcilierii

Ora 14.30 – 14.45 Deschiderea Festivalului Minoritătilor, Parcul Reconcilierii, cu participarea Filarmonicii de Stat Arad. Discursuri: vicepreşedintele Parlamentului European, dl. Laszlo Surjan, primarul municipiului Arad, dl. Gheorghe Falcă, europarlamentar dl. Iosif Matula

Ora 14.45-15.00 Vizitarea standurilor de prezentare a minoritătilor, a standului de prezentare “Anul European al Cetăţenilor”, precum şi a expoziţiei fotografice cu imagini din municipiului şi  judeţul Arad

Ora 15.00 – 16.00  Momente artistice susţinute de  fiecare minoritate

Ora 16-16.40 Concert oferit de Ansamblul ‘’Rapsodia’’, condus de Vasile Rus, cu selecţii din folclorul românesc şi al minorităţilor

Ora 16.00 – 17.30  Ateliere de creaţie: pictură, sculptură, artă fotografică, tehnică origami

Ora 17.50  Închiderea festivalului

Ora 18.00  Concert la Filarmonica de Stat Arad

Organizatorul ‘’Festivalului Minorităţilor în Arad, Cetate Culturală a diversităţii’’ este Primăria Municipiului Arad, iar partenerii  sunt vicepreședintele Parlamentului European, dl. Laszlo Surjan, europarlamentarul Iosif Matula, Primăria oraşului Nădlac, Primăria oraşului Pecica.

 

 

 

 

No Comments

Comments for Eveniment cultural de anvergură, onorat de prezenţa vicepreşedintelui Parlamentului European are now closed.