Elevii gimnazialei „Ilarion Felea” iau din nou „Masa caldă” la şcoală

Written by admin. Posted in Social

Tagged: , ,

Published on ianuarie 15, 2019 with No Comments

Şcoala Gimnazială „Ilarion Felea” este probabil printre primele, dacă nu chiar prima unitate de învăţământ din ţară unde programul guvernamental „Masă Caldă în şcoli” a fost reluat. Începând de marţi, 15 ianuarie 2019, cei aproximativ 400 de elevi servesc din nou prânzul la cantina din curtea unităţii de învăţământ.

Primăria Municipiului Arad a investit în această cantină peste 350.000 lei, pentru a asigura condiţiile necesare de derulare a  proiectului pilot în care a fost inclusă singura unitate de învăţământ din Arad.”, a explicat viceprimarul municipiului, Călin Bibarţ.

În anul şcolar 2017-2018, copiii de la „Ilarion Felea”s-au bucurat de „Masa caldă” numai în ultimele săptămâni de şcoală. Pentru a preveni o astfel de situaţie în acest an şcolar,   administraţia locală a decis reluarea programului fără a mai aştepta normele metodologice.

„Deoarece normele reglementau finanţarea doar pe an şcolar, practic din toamnă nu a mai putut fi continuat. Legislaţia apărut în luna noiembrie. Lucrul bun este că în acest moment finanţarea este pe an calendaristic, deci nu vom mai avea astfel de sincope. Evident că Ministerul Educaţiei nu a avut timp să dea şi normele metodologice care trebuiau să apară în 30 de zile. Noi nu am mai aşteptat aceste norme şi am început să servim masa caldă. Deocamdată suportăm din bugetul local sumele necesare de bani, în speranţa că Guvernul se va ţine de cuvânt şi va finanţa acest proiect. Cred că este foarte important ca şi prin astfel de mijoace să aducem copiii la şcoală, mai ales că majoritatea provin din familii necăjite. Mă bucur că sunt aici, că au o masă caldă şi că vin şcoală. ”, a declarat viceprimarul municipiului Arad, Călin Bibarţ

În anul şcolar 2017-2018, au beneficiat de masa caldă lunar, în jur de 350 de copii, în funcţie de prezenţa şcolară. În acest an şcolar  am început cu 400 de copii urmând ca pe vitor să reglăm cifra în funcţie de prezenţă. Sperăm ca acest program să-i atragă pe copii şi anul acesta.”, a completat directorul Şcolii Generale „Ilarion Felea” Arad,

Mâncarea este pregătită şi servită de angajaţi ai Centrului Social Cantina Municipală Arad.

Continuăm să pregătim masa pentru aceşti copii din şcoală. Credem că facem un lucru bun, ne dorim să facem un lucru bun, încercăm să ne adaptăm nevoilor şi dorinţelor acestor copii pentru că ne dorim ca masa caldă să fie şi o bucurie, nu numai o necesitate. ”, a explicat Mariana Szucs, directorul Centrului Social Cantina Municipală Arad.

Anul acesta pachetul alimentar asigurat elevilor și preșcolarilor care participă la activitățile didactice, este în limita a 10 lei pe zi pentru fiecare beneficiar. Suma totală alocată Aradului se ridică la 597.000 lei.   Este pentru prima dată când suma este acordată pe an calendaristic, nu pe an şcolar. Acest lucru prezintă avantajul că în anul şcolar următor vom putea acorda masa caldă chiar din luna septembrie.

La finele anului 2017 Primăria municipiului Arad a achiziţionat o cantină mobilă tip container care permite servirea unei mese calde celor aproape 400 de elevi ai şcolii arădene. Containerul cu destinaţia Sală de Mese, instalat în curtea Şcolii Gimnaziale „Ilarion Felea” este în suprafaţă totală de 180 mp, este prevăzut cu o chicinetă, dotată cu spălător, cuptor cu microunde şi frigider, grupuri sanitare şi sala de mese propriu-zisă cu 25 de mese şi 100 de scaune. Municipalitatea arădeană a optat pentru acest tip de construcţie în primul rând pentru timpul redus de instalare, apoi pentru costurile reduse comparativ cu o construcţie similară zidită de la fundaţie  şi nu în ultimul rând caracterul mobil al containerului care poate fi mutat în orice moment şi în orice locaţie în funcţie de situaţie şi necesitate.

330.000 lei au fost alocaţi din bugetul local pentru cumpărarea containerului, iar alţi 25.000 lei în vederea amenajării şi dotării acestuia.

 

No Comments

Comments for Elevii gimnazialei „Ilarion Felea” iau din nou „Masa caldă” la şcoală are now closed.