Dorin Stanca(PNL): „Singurul lucru mai costisitor decat educația este lipsa ei!”

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , , ,

Published on septembrie 11, 2018 with No Comments

   Educația este unul dintre factorii fundamentali ai dezvoltarii economice ai unei țări. Nici o țară nu poate atinge un nivel de dezvoltare durabilă fără investiții consistente în capitalul uman. „Educația nu doar că îmbunătățeste calitatea vieții şi aduce beneficii sociale semnificative, dar educația are un aport substanţial la creşterea productivității şi creativității şi promovează spiritul antreprenorial, contribuind semnificativ la asigurarea progresului economic. România nu poate spera la un nivel de dezvoltare economică adecvat fără investiții considerabile în capitalul uman. Investiția în educație este cel puțin la fel de importantă ca şi investiția în patrimoniul construit. Capitalul intangibil produce cea mai mare valoare adaugată. Educația este indispensabilă dezvoltării economice, nefiind posibilă o dezvoltare economică fără un nivel de educație corespunzător. Iată câteva considerații la început de an şcolar din pricina cărora reforma în educație ar trebui să devină o prioritate pentru guvern. România trebuie să-şi asume o serie de responsabilități în domeniul acesta: reforma sistemului de cercetare şi inovare pentru a contribui la apariția şi dezvoltarea centrelor de excelență, dezvoltarea cooperării între universități, între cercetare şi mediul de afaceri, implementarea programelor comune de cooperare transfrontalieră, asigurarea sprijinului tinerilor astfel încât să se concentreze asupra creativității, inovării şi antreprenoriatului. Trebuie indiscutabil să acordăm prioritate finanțării cunoaşterii, pentru că singurul lucru mai scump decât educația este lipsa ei”, a declarat Dorin Stanca, vicepreşedinte PNL Municipiul Arad.

No Comments

Comments for Dorin Stanca(PNL): „Singurul lucru mai costisitor decat educația este lipsa ei!” are now closed.