Dezbatere publică pe tema reabilitării imobilelor

Written by admin. Posted in Utile

Tagged: , ,

Published on ianuarie 21, 2020 with No Comments

Primăria Municipiului Arad a organizat marți, 21.01.2020, începând cu orele 1530, în sala ”Regele Ferdinand” a Palatului Administrativ o dezbatere publică, având ca temă Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 153/2011 privind măsuri de creștere a calității arhitecturale – ambientale a clădirilor, cu modificările și completările ulterioare, pentru zone de protecție a monumentelor istorice și pentru zonă monumente protejate în municipiul Arad – Program de sprijin financiar acordat proprietarilor de clădiri din zonele de acțiune prioritară din municipiul Arad -  inițiativa primarului.

În deschiderea dezbaterii publice, arhitectul șef din cadrul Primăriei Arad Radu Drăgan, a făcut o scurtă prezentare a proiectului de hotărâre aflat la transparență, iar apoi au urmat câteva intervenții din partea cetățenilor prezenți în sală.

 

.În ceea ce privește acest regulament avem o lege cadru, ne-am inspirat din regulamentele altor unități administrativ teritoriale, regulamente care dau deja roade  și încercăm să stabilim la rândul nostru cadrul în care putem ajuta unele situații punctuale în care o parte din locatari pot și doresc să reabiliteze imobilul, iar alții, din motive financiare, nu-și permit acest lucru. Noi încercăm să acordăm un împrumut practic pe 5 ani, în mod excepțional pe 10 ani și în anumite situații speciale, 20% din sume să nu mai fie returnate”, a explicat primarul Călin Bibarț.

Primăria Municipiului Arad așteaptă în continuare sugestiile societății civile cu privire la acest proiect, termenul limită de preluare a recomandărilor fiind 30 ianuarie 2020, inclusiv. Toate opiniile formulate vor fi înaintate Consiliului Local al Municipiului Arad.

Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 153/2011 privind măsuri de creștere a calității arhitecturale – ambientale a clădirilor, cu modificările și completările ulterioare, pentru zone de protecție a monumentelor istorice și pentru zonă monumente protejate în municipiul Arad – Program de sprijin financiar acordat proprietarilor de clădiri din zonele de acțiune prioritară din municipiul Arad -  inițiativa primarului poate fi studiat la Serviciul Relaţii cu Publicul – camera 5 (Palatul Cenad) şi pe site-ul Primăriei Municipiului Arad la adresa www.primariaarad.ro (secțiunea Activități Normative-Proiecte de Hotărâri). Informaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon 0257/281850, interior 278.

 

 

 

 

No Comments

Comments for Dezbatere publică pe tema reabilitării imobilelor are now closed.