Deputatul Bîlcea face demersuri pentru reluarea lucrărilor la pasajul din Micălaca

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , , ,

Published on iulie 26, 2021 with No Comments

Finalizarea pasajului peste calea ferată în Micălaca este un obiectiv prioritar pentru Arad. Acesta este motivul pentru care deputatul PNL Sergiu Bîlcea face demersuri pentru urgentarea reluării lucrărilor.

Trebuie să recunoaștem că abandonarea ani la rând a șantierului, din cauza unor greșeli ale autorităților și ostilității guvernărilor PSD, este o situație inacceptabilă. Am adresat o interpelare ministrului transporturilor și infrastructurii, Cătălin Drulă, în care am cerut informații despre stadiul investiției, am prezentat importanța pasajului pentru Arad și am cerut urgentarea reluării lucrărilor. Am primit răspunsul și mă bucur că ministrul Drulă este optimist și estimează că pasajul poate fi realizat până în luna iulie 2022. Eu nu vreau să vorbesc despre un interval de timp, în schimb sunt interesat să parcurgem etapele care ne aduc mai aproape de realizarea pasajului. În acest moment, s-a semnat contractul pentru evaluarea lucrărilor și noul proiect tehnic iar Guvernul așteaptă ca Primăria Arad să asigure dreptul de uz și servitute pentru relocarea instalațiilor electrice de medie și înaltă tensiune. Sper că autoritățile locale vor acționa repede și vor sprijini realizarea investițiilor atât de importante pentru traficul din Arad. După exproprierea terenurilor necesare, se poate trece la licitarea lucrărilor pentru care sunt asigurate fonduri în bugetul Guvernului”, a declarat deputatul PNL Sergiu Bîlcea.

No Comments

Comments for Deputatul Bîlcea face demersuri pentru reluarea lucrărilor la pasajul din Micălaca are now closed.