D`ale Războiului! Prizonierii cerșetori

Written by admin. Posted in D'ale razboiului

Tagged: , , ,

Published on iulie 09, 2014 with No Comments

scris de: prof. Ioan Tuleu

S-a scris mult despre suferințele prizonierilor români, germani, unguri internați în lagărele sovietice. Dar, pentru a fi drepți, trebuie să arătăm că nici prizonierii sovietici nu au ieșit mai bine din captivitate.  Este știut că aproape același procent din cei 4,5 milioane de prizonieri sovietici au pierit în lagărele germane. Iată o mărturie germană despre tratamentul aplicat sovieticilor: Locotenentul german Fritz Hockenjos consemnează în jurnalul său că  în ziua de 25 noiembrie 1941 s-a oprit la Riga în drum spre frontul Leningrad unde a văzut primii ruși prizonieri de război care lucrau la calea ferată sub paza unui lituanian. „Sunt îmbrăcați în zdrențe și au fețe înfometate, fără expresie. Arată atât de înfometați încât ai impresia că se vor prăbuși în orice moment. Au venit la tren și au început să cerșească  – ezit să fac această comparație, dar nu există alta – precum animalele. Băieții noștri buni la inimă, le-au dat pâine, dar lituanianul i-a alungat pe bieții nenorociți cu patul puștii. În timp ce se îndepărtau printre șine, adunau pielițe de cârnați, firimituri de pâine și chiștoace de țigări, înfundând cu disperare totul în gură. Lituanianul ne-a explicat că în lagăr mor în fiecare zi de foame și din cauza bolilor aproximativ 50 de prizonieri ori sunt împușcați în timp ce încearcă să evadeze”.

 

 

No Comments

Comments for D`ale Războiului! Prizonierii cerșetori are now closed.