Cursuri de Responsabil Gestionare Deșeuri și Specialist Siguranța Alimentelor

Written by admin. Posted in Utile

Tagged: , , , ,

Published on septembrie 30, 2015 with No Comments

imm

Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România – filiala Arad va organiza în luna octombrie două cursuri: Responsabil Gestionare Deșeuri și Specialist HACCP (Hazard Analysis and Critical Control Points) ISO 22000:2005 (Siguranța Alimentelor).

Primul va avea loc în perioada 6-7 octombrie 2015 și se adresesează deținătorilor/producătorilor de deșeuri persoane juridice, comercianților, precum și operatorilor economici autorizați din punct de vedere al protecției mediului pentru efectuarea operațiunilor de colectare și transport deșeuri. Aceștia au obligația să desemneze o persoană din rândul angajaților proprii care să urmărească și să asigure îndeplinirea obligațiilor prevăzute de Legea 211/2011 sau să delege această obligație unei terțe persoane. Persoanele desemnate, prevăzute la art. 22 alin. 3, trebuie să fie instruite în domeniul gestiunii deșeurilor, inclusiv a deșeurilor periculoase, ca urmare a absolvirii unor cursuri de specialitate.

Cel de al doilea curs se va desfășura în perioada 14-16 octombrie și este destinat inginerilor de producție și de calitate care operează în industria alimentară, alimentație publică, comerț cu alimente, activități conexe filierei de produs alimentar (producători de furaje, ambalaje, distribuție). Participanții vor obține competențe în implementarea unui sistem de management al siguranței alimentului conform principiilor HACCP si ISO 22000:2005 în propria organizaţie.

„Se pot obține mai multe informații referitoare la aceste cursuri la numerele de telefon 0727-200.214 sau 0257-253.757, și prin email la adresa contact@imm-arad.ro“ a precizat Mihaela Breaz, director executiv al CNIPMMR – filiala Arad.

 

 

No Comments

Comments for Cursuri de Responsabil Gestionare Deșeuri și Specialist Siguranța Alimentelor are now closed.