Curs gratuit de formare profesională, “Îngrijitoare copii”

Written by admin. Posted in Social, Top News

Tagged: , , , ,

Published on decembrie 10, 2014 with No Comments

În perioada 2 decembrie 2014 – 13 martie 2015 se derulează în Municipiul Arad cursul “Îngrijitoare copii”, organizat de Societatea Naţională de Cruce Roşie din România în cadrul proiectului strategic “PRO-SĂNĂTATE – Creșterea accesului angajaților din sistemul medico-social din România la programele de formare profesională continuă”.

Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European – Investeşte în Oameni! prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 şi implementat, în perioada 24 aprilie 2014 – 23 octombrie 2015, de către Asociația pentru Dezvoltare și Promovare Socio-Economică, CATALACTICA în parteneriat cu Societatea Națională de Cruce Roșie din România și Fundația pentru Recuperare, Integrare și Promovare Socială ECHOSOC.

Obiectivul proiectului îl reprezintă creșterea nivelului de calificare pentru 2.520 de angajați necalificați și/sau cu un nivel scăzut de calificare din domeniul medico-social, contribuind la facilitarea / îmbunătățirea accesului și participării la programe de formare profesională continuă (FPC) din cele 8 regiuni de dezvoltare din Romania: Nord –Est (Bacău), Sud-Est (Buzău, Constanţa, Vrancea, Tulcea); Sud-Muntenia (Prahova); Sud – Vest Oltenia (Olt); Vest (Arad, Hunedoara, Timis); Nord-Vest (Cluj, Maramureș, Satu-Mare); Centru (Alba, Brasov, Mures); Bucuresti-Ilfov (Bucuresti – Sectorul 5, Ilfov). Grupul țintă al proiectului va fi format din angajati necalificați (cu vârste între 18 și 64 de ani) pentru domeniul în care lucrează sau cu un nivel scăzut de calificare, respectiv:

• nivel 1 de calificare – Îngrijitor copii, Babysitter, Îngrijitor bătrâni la domiciliu, Brancardier.

• nivel 2 de calificare – Infirmieră, Îngrijitor bolnavi la domiciliu, Mediator sanitar, Operator introducere, validare și prelucrare date.

Prin participarea cursanţilor înscrişi la programul “Îngrijitoare copii” se vizează îmbunătăţirea nivelului de calificare a forţei de muncă, dezvoltarea competenţelor profesionale,  creşterea oportunităţilor de accesare a altor posturi şi de avansare în cadrul pieţei muncii, asigurarea stabilităţii postului, precum şi creşterea accesului la metode alternative moderne de formare continuă, conţinuri şi metode adecvate specificului grupului ţintă şi priorităţilor actuale în domeniul medico-social.

Pentru informații suplimentare:

Iudita CUVINEANU – Coordonator local campanii

Mobil: 0722-714.908, email: arad@crucearosie.ro

Etelca-Elisabeta NAGY – Expert Informare, consiliere și orientare profesională,

Mobil: 0722-990.406, email: ethelnagy@yahoo.com

 

No Comments

Comments for Curs gratuit de formare profesională, “Îngrijitoare copii” are now closed.