Constantin Traian Igaș: “Trebuie să creăm premisele unei echitabile relaționări între angajator și angajat”

Written by admin. Posted in Politica, Top News

Tagged: , , , ,

Published on octombrie 13, 2016 with No Comments

igas

Senatorul arădean Constantin Traian Igaș s-a adresat ministrului muncii, domnului Dragoș Pâslaru, cerându-i să completeze și să modifice nomenclatorul ocupațiilor din România pentru a sprijini atât angajatorii cât și angajații din domeniul instalațiilor electrice, dar și pentru a clarifica o situație abuzivă în ceea ce privește încadrarea confecționerilor de cablaje auto.

În cadrul unei audiențe desfășurate la biroul parlamentar, mi s-a supus atenției o problemă cu care se confruntă angajatorii din domeniul instalațiilor electrice și alte domenii conexe. Aceștia nu pot dispune de forță de muncă necalificată deoarece pentru acest domeniu de activitate nu există definită o subgrupă majoră la Grupa majoră – muncitori necalificați. Cu toate acestea, sarcinile celor menționați mai sus se suprapun, de cele mai multe ori, cu ceea ce ar fi nevoit să facă un muncitor necalificat în domeniul instalațiilor electrice. M-am adresat domnului Pâslaru pentru că modificarea se face prin ordin comun al ministrului muncii și al președintelui Institutului Național de Statistică. Este necesară definirea acestei ocupații în COR pentru că cererea pe piață există, la fel și forță de muncă cu specificațiile cerute. Iar intenția statului român de a veni în sprijinul angajatorului și angajatului este momentan blocată pe acest domeniu de activitate declară senatorul liberal, Constantin Traian Igaș.

În nomenclatorul ocupațiilor din România, la grupa majoră 9 – Muncitori necalificați, sunt definite mai multe subgrupe, aceștia putând lucra în multe domenii: metalurgie, agricultură, confecții, construcții, demolare clădiri, întreținere drumuri, silvicultură, ambalare produse solide/nesolide. Pe de altă parte, statul a venit în sprijinul angajatorilor, stimulându-i financiar să angajeze persoane care se încadrează în anumite categorii sociale. Aceștia sunt, într-o proporție destul de mare, muncitori necalificați, neavând acces la studii avansate.

Senatorul arădean i-a solicitat ministrului să clarifice o situație abuzivă în ceea ce privește încadrarea dublă făcută la ocupația de confecționer cablaje auto.

Aceștia, inițial, au fost încadrați la grupa majoră Muncitori calificați și asimilați, ceea ce presupune o salarizare mai bună. S-a făcut o completare prin care au fost încadrați și la muncitori necalificați, deci mai prost plătiți. Ceea ce a oferit angajatorilor posibilitatea de a beneficia de forță de muncă calificată, oferind salarizarea pentru una necalificată. Nu este echitabil și nici corect, motiv pentru care trebuie făcută o corecție este de părere senatorul Constantin Traian Igaș.

No Comments

Comments for Constantin Traian Igaș: “Trebuie să creăm premisele unei echitabile relaționări între angajator și angajat” are now closed.