Claudia Boghicevici: „Egalitatea de şanse reprezintă o motivaţie în activitatea mea administrativă”

Written by admin. Posted in Utile

Tagged: , ,

Published on iunie 07, 2018 with No Comments

Într-o lume în care discriminările sunt încă la ordinea zilei, proiectul iniţiat de vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, Claudia Boghicevici, şi prezentat astăzi public în cadrul unei suite de manifestări care a angrenat instituţii de cultură, de învăţământ şi administraţia publică, vine în întâmpinarea incluziunii persoanelor cu dizabilităţi.

Trei activităţi educaţionale importante dedicate persoanelor cu dizabilităţi s-au desfăşurat astăzi la Arad. „O şansă şi pentru ei”, „Percepţii senzoriale inedite – fascinaţia cristalelor” şi „Scrisul pe axa timpului” sunt acţiunile organizate de Consiliul Județean Arad, Complexul Muzeal, Liceul Special ,,Sfânta Maria” şi Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională. Ele oferă tinerilor vulnerabili, cu deficienţe de auz şi de văz, şansa de a deprinde o calificare şi de a experimenta activităţi culturale inedite.

„Egalitatea de şanse şi eliminarea oricăror discriminări reprezintă o motivaţie în activitatea mea administrativă. Am cerut instituţiilor pe care le coordonez în calitate de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad să ofere acestor  tineri frumoşi, dar vulnerabili, experienţa unei vieţi complete. Aşa cum în domeniul social, Aradul a fost pionier la nivel naţional în unele activităţi care astăzi sunt prelute la scară largă, îmi doresc ca şi în egalitatea de şanse să stabilim bune practici şi să dăm tonul în România!”, a declarat Claudia Boghicevici.

La Liceul Special „Sfânta Maria” a fost organizată acţiunea „O şansă şi pentru ei”, pentru a marca obţinerea acreditării pentru meseria de tipograf off-set, din partea A.R.A.C.I.P. În cadrul liceului există o mini tipografie, dotată printr-un proiect de către fundatia Orange, prin fundaţia Sense Internaţional România. Este o initiaţivă indrăzneaţă care încurajează tinerii să se califice în meseria de tipograf pentru a-şi creşte şansa de a duce o viaţă independentă.

Tot astăzi, la Complexul Muzeal Arad a avut loc vernisajul expoziţiei „Percepţii senzoriale inedite – fascinaţia cristalelor”. În premieră la Arad, evenimentul realizat în parteneriat cu Muzeul Judeţean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare, se adresează persoanelor cu deficienţe de vedere.

O altă expoziţie deosebită deschisă la Complexul Muzeal Arad este „Scrisul pe axa timpului”. Organizată de profesori logopezi, este un eveniment interactiv, în care valoarea ştiinţifică a informaţiilor prezentate se adaptează grupei de vârstă căreia îi sunt dedicate activităţile, fiind transpusă într-o activitate de învăţare experienţială şi transdisciplinară.

 

No Comments

Comments for Claudia Boghicevici: „Egalitatea de şanse reprezintă o motivaţie în activitatea mea administrativă” are now closed.