Claudia Boghicevici: „Duminica aceasta tinerii din Republica Moldova pot influența decisiv viitorul european al țării lor. Îi îndemn pe toți tinerii moldoveni din România să meargă la vot”

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , , , , ,

Published on noiembrie 27, 2014 with No Comments

Deputatul PNL de Arad Claudia Boghicevici i-a îndemnat astăzi pe tinerii din Republica Moldova care studiază sau muncesc în România să participe în număr mare la votul din 30 noiembrie a.c. Deputatul PNL consideră că acest vot este decisiv pentru viitorul european al Republicii Moldova și amintește că pe 16 noiembrie și tinerii din România au influențat decisiv rezultatul alegerilor prezidențiale.

”Duminică, 30 noiembrie, fraţii noştri basarabeni au în soarta lor o decizie istorică şi o şansă imensă: aceea de a aşeza aproape ireversibil Republica Moldova pe drumul euro-atlantic, pe direcţia Vest pe care România a reuşit să rămână după alegerea lui Klaus Iohannis ca preşedinte. O astfel de alegere a cetăţenilor moldoveni ar fi congruentă şi cu dezvoltările recente din Ucraina, unde coaliţia forţelor pro-europene a obţinut o victorie covârşitoare la alegerile anticipate din octombrie anul acesta. Faptul că alegerile din Moldova vin imediat după ce bulgarii, ucrainienii şi românii au votat pentru platforme politice pro-europene poate reprezenta cheia menţinerii Chişinăului pe acest trend pro-european în regiune. Mă bucur că atât președintele ales Klaus Iohannis, care va vizita Moldova cu 2 zile înainte de scrutin, cât și noul ministru de externe Bogdan Aurescu, care va face o vizită oficială la Chișinău a doua zi după alegeri, pe 1 decembrie, au transmis semnalele necesare de solidaritate a românilor cu cauza europeană de la Chișinău. Am speranța că implicarea masivă a tinerilor din România în votul din 16 noiembrie va avea efect de contagiune și asupra diasporei moldovenești în general, și a tinerilor moldoveni care studiază sau lucrează în România în special. Vocea lor este foarte importantă dacă avem în vedere că la ultimele alegeri parlamentare din Moldova 4% din mandate au fost stabilite practic prin votul diasporei. La cifrele estimate de participare la alegerile de duminică 30 noiembrie se pare că această influență va crește până spre 6-7%, ceea ce poate cântări decisiv în coagularea unei majorități pro-europene la Chișinău. Este foarte important în acest sens să îi informăm pe toți tinerii moldoveni din România despre posibilitățile pe care le au pentru a vota duminică, 30 noiembrie. Se estimează că în România sunt peste 15 mii de tineri din Republica Moldova, iar ei au la dispoziție mai multe secții de vot pentru 30 noiembrie, inclusiv în Timișoara, la Colegiul Național de Artă Ion Vidu, strada Cluj nr. 12, aceasta fiind secția unde sper să meargă și tinerii moldoveni din Arad.  Îi îndemn pe toți acești tineri să urmeze exemplul tinerilor români și să își aleagă singuri viitorul european al Republicii Moldova. Experiența României din 16 noiembrie ne arată că stă în puterea lor să influențeze acest viitor european”, a declarat Claudia Boghicevici.

 

No Comments

Comments for Claudia Boghicevici: „Duminica aceasta tinerii din Republica Moldova pot influența decisiv viitorul european al țării lor. Îi îndemn pe toți tinerii moldoveni din România să meargă la vot” are now closed.