China și drepturile omului (editorial)

Written by admin. Posted in Editorial, Top News

Tagged: , , ,

Published on decembrie 01, 2013 with No Comments

scris de: prof Ioan Tuleu

S-a vorbit foarte mult despre vizita chinezilor la București, de cele mai multe ori cu entuziasm, ba chiar cu exagerarea de care suntem capabili atunci când ne fură imaginea. Au fost cei drept și unii comentatori care au vrut să iasă în evidență prin formularea unor critici la adresa politicii marii puteri din Extremul Orient. Un astfel de vorbitor a fost Adriana Săftoiu, care a ținut neapărat să remarce încălcarea drepturilor omului de către chinezi, care sunt departe de valorile occidentale. Exemplul folosit a fost laureatul premiului Nobel chinez care este ținut în închisoare pe motive de … dizidență! Sigur că nu se poate contesta că există, numeroase, încălcări ale drepturilor omului și nu poate fi contrazisă doamnă Săftoiu.

În ce mă privește însă, imediat mi-am adus aminte cum, prin 1999, ambasada chineză din Belgrad a fost bombardată, din greșeală s-a spus, de către aviația americană. Și mi-am mai amintit de incidentele de la închisoarea Abu-Ghraib din Irak, de torturile la care sunt supuși deținuții politici de către americani la baza din Guantanamo și de nenumăratele intervenții armate în care și-au aflat moartea numeroși civili nevinovați. și de multe alte încălcări ale drepturilor oamenilor făcute de statul  care este dat de exemplu de respectare a drepturilor omului și cetățeanului.

Dar ce are de spus doamna cancelar Merkel, aflată în fruntea celui mai puternic stat european, despre încălcarea drepturilor sale la corespondență, dar numeroșii cetățeni ai lumii supravegheați electronic de către aceeași mare putere, al cărei președinte a primit premiul Nobel pentru Pace. Este adevărat că, în China comunistă un premiat Nobel a fost închis, în timp ce în Statele Unite el se află în libertate, prin urmare se poate afirma că drepturile omului sunt mult mai bine protejate în SUA !

No Comments

Comments for China și drepturile omului (editorial) are now closed.