Ce a mai făcut opoziția PSD-ALDE în ședința Consiliului Județean

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , , , ,

Published on august 31, 2016 with No Comments

consil

Astăzi a avut loc o ședință ordinară foarte lungă în Consiliul Județean Arad. Puncte multe pe ordinea de zi, căldură mare, apă minerală de Lipova(la sticlă de sticlă) consumată în exces și totuși s-a trecut destul de ușor peste toate, dar o problemă nu a putut fi trecută cu vederea nici chiar de către reprezentanții mass-media. Felul în care aleșii județului de la PSD-ALDE înțeleg să ia atitudine și să rezolve problemele acestui județ. Stăm și ne întrebăm cum de cineva a putut să aleagă astfel de oameni în fruntea județului, fără pic de responsabilitate, fără dorința de implicare, absentă inclusiv din partea celor care au mai multe mandate în CJ Arad, au mai multă experiență. Singurul regret pe care-l avem este că nu am înregistrat video integral ședința de azi, nu de alta dar credem că astfel de ședințe ar trebui proiectate pe ecrane în toate orașele, comunele și satele județului să se vadă clar cum se comportă aleșii PSD-ALDE și cât îi interesează soarta județului sau a instituțiilor subordonate CJ Arad.

PSD-iștilor le-a fost refuzat un amendament. Și au protestat!

Să vedem de la ce a pornit totul. Consilierul PSD, Marius Sulincean a avut o intervenție în plen prin care îi explica președintelui Cionca despe un amendament verbal, discutat în comisii. Redăm integral mai jos spusele consilierului Sulincean, așa ca să aveți idee:

sulinceanDomnule președinte am avut un amendament verbal în comisia de ieri în care ceream ca reprezentanții, consilieri județeni în AGA, instituții subordonate CJ Arad să fie neremunerați (n.n. să nu fie remunerați) Comisia a treia a votat proiectul de hotărâre cu acest amendament. Vă rog să supuneți la vot proiectul de hotărâre cu acest amendament și să avem și votul consilierilor județeni”

Credem că ați înțeles foarte bine din cele relatate mai sus, de ce s-a supărat opoziția, toți cei 12 care au fost prezenți că unul a lipsit. Simplu, numărul de reprezentanți în AGA din rândul consilierilor județeni s-a redus, iar ei nu vor mai apuca la ceva bănuți din indemnizațiile acordate. V-ați lămurit! Din această cauză cei 12 au părăsit ședința până ce majoritatea a votat membrii în AGA, chiar dacă și ei aveau propuși membri în aceste AGA și trebuiau la rândul lor votați. Așa s-a supărat și măgarul pe sat, într-o veche poveste românească. Că hai să nu fim absurzi, normal că cei de la putere au luat instituțiile mai bune și lor le-a rămas alea mai slăbuțe. Dar dacă erau ei la putere, cum procedau?

Oare de ce acești consilieri, aleși nu numiți, au refuzat să voteze un proiect de hotărâre? Din prostie, din orgoliu? Nu putem ști! Doar atâta știm, din spusele lor că nimeni de la partid, nici mai marele Căprar, nici cel mai mare și mai tare, domnia sa senatorul de Dolj, de Arad, de ce o fi el, Mihai Viorel Fifor nu le-au cerut acest lucru. Așa au hotărât ei de capul lor. Care cap?

Să nu credeți că Tripa s-a lăsat mai prejos. Doar că în afară de intervențiile non-sens făcute în Florin Tripa-21 iunie 2016plen, acesta s-a încurcat la numărătoare. Avea el un amendament la un punct pe ordinea de zi, la cel cu numărul 18. Dra în loc să intervină și să „recite” amendamentul la acest punct a intervenit înaintea punctului cu numărul 17. Nimic deosebit până aici, dar ce citea el nu se potrivea. Așa că doamna Gherghina vigilentă, cu care discutase în prealabil despre amendament l-a apostrofat și acesta și-a revenit. Cu greu ce-i drept s-a lăsat convins, dar într-un final l-a citit înaintea punctului cu nimărul 18. Și toată lumea a răsuflat ușurată, amendamentul a fost votat cu tot cu acel proiect, adică cu punctul numărul 18.

Dacă în CLM am văzut cum stă treaba, cum consilieri PSD-ului se ocupă de cronometre, circuri ieftine, sau se împotrivesc la tot ce înseamnă proiecte de hotărâre pentru municipiul Arad, am trăit azi același lucru și în CJ Arad. Am văzut astăzi cum nepăsarea, indolența, intervenții fără rost, dorința de împotrivire cu orice preț și la orice, domină în rândul opoziției din PSD-ALDE. Cu proxima ocazie vom încerca să filmăm integral ședința și să o difuzăm ulterior, ca să vadă toată lumea ce se petrece acolo. Și vă spunem noi că și în rândul acestor consilieri din opziție sunt unii care ne-au spus că s-au săturat și chiar vor să renunțe.

Le dăm perfectă dreptate!

No Comments

Comments for Ce a mai făcut opoziția PSD-ALDE în ședința Consiliului Județean are now closed.