Astăzi, 18 decembrie 2018, Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest s-a întâlnit cu reprezentanții mass-media și cu reprezentanți ai autorităților locale și regionale în vederea prezentării bilanțului anului 2018 în procesul de implementare a Regio –…
Primaria Municipiului Arad reaminteşte cetăţenilor că au obligaţia de a lua măsurile necesare pentru îndepărtarea ţurţurilor şi a zăpezii de pe acoperiş. În conformitate cu prevederile Hotărârii Consiliului Local Municipal nr. 162/2006, în cazul pericolului…
Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu cei ai S.A.E.S.P. Timiș și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Timișoara au depistat un transport ilegal de material pirotehnic. În urma verificărilor efectuate, au…
Având în vedere căderile de zăpadă înregistrate în această seară, utilajele operatorului de salubritate responsabil cu punerea în aplicare a Programului de deszăpezire a oraşului, S.C.Salubritatea SA Deva, a acţionat începând cu ora 19.00 cu…
Județul Arad se mândrește cu un bogat patrimoniu format din biserici de lemn, un exemplu de împletire a artei populare, culturii, spiritualității şi creştinismului. Două dintre bisericile de lemn ale județului, păstrătoare ale valorilor tradiționale…
Vineri, 7 decembrie 2018, preşedintele Camerei de Comerţ arădene, Gheorghe Seculici, a fost gazda unei importante delegații din provincia Fujian a Republicii Populare Chineze. La eveniment au participat reprezentanţi ai Guvernului Provinciei Fujian, ai oraşului…
Comisia Europeană (CE) a anunţat, vineri, 7 decembrie 2018, lista localităţilor câştigătoare a primului apel de proiecte din programul WiFi4EU, prin care 224 de localităţi din România vor primi bonuri valorice de 15.000 de euro…
Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă a participat marţi, 4 decembrie 2018, la un summit dedicat schimburilor de cunoștințe și colaborării pe tema transformării digitale. Provocarea Orașelor Digitale (DCC) a reunit primarii orașelor participante la acest…
Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, a vizitat în ultima săptămână veteranii de război din Arad, care au primit ca semn de respect din partea arădenilor Ordinul Centenar. „Campania a avut un final frumos, domnul…
De ani buni, ajunul sărbătorii de Sfântul Nicoale are la Arad o semnificaţie aparte. Este seara în care sunt aprinse luminiţele care îmbracă tradiţionalul pom de Crăciun din faţa Palatului Administrativ. Mii de arădeni au…
Consilierii locali arădeni au fost în unanimitate de acord cu proiectul de revitalizare a zonei strada Mărului. Studiul de fezabilitate ”Revitalizare a zonei strada Mărului și amenajare ca zonă de agrement”, supus votului în cadrul…
În perioada ianurie – februarie 2019 Camera de Comerţ Arad vă propune cursul Declanșatori motivaționali, sau cum să ne cunoaștem mai bine colegii și colaboratorii. „Motivaţia este un fenomen complex care afectează o multitudine de…
Consiliul Județean Arad a aprobat modificarea indicatorilor tehnico-economici actualizați ai obiectivului de investiție „Secţie de Oncologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, municipiul Arad, str. Vicenţiu Babeş, nr. 11-13″. Modificarea indicatorilor tehnico-economici, a fost…
Consiliul Județean Arad alocă din excedentul bugetar suma de 87.000 lei Complexului Muzeal Arad, sumă ce va fi investită pentru achiziționarea serviciilor de proiectare – cercetare și întocmirea documentațiilor tehnico-economice pentru realizarea unor reparații capitale…
Andreea Răducan – președintele Federației Române de Gimnastică – Larisa Iordache, Sandra Izbașa, Silvia Stroescu, Iulia Berar – membră a lotului național de junioare, originară din Arad –, Marius Urzică, antrenor coordonator al lotului național masculin FRG,…
Veste bună pentru pasionații de patinaj! Sâmbătă, 1 decembrie 2018, aceştia sunt aşteptaţi pe gheaţă cu începere de la ora 08.00. Patinoarul municipal își deschide oficial porțile de Ziua Naţională. În sezonul 2018 – 2019, patinoarul…
Polițiștii Biroului de Ordine Publică cercetează un bărbat penru contrabandă. În urma activităților desfășurate de polițiști, ieri, în Piața Mihai Viteazul, a fost depistat un bărbat de 34 de ani, din Arad, în timp ce…
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad, prin Centrul de Formare Profesională, organizează cursuri acreditate, recunoscute de Autoritatea Națională de Calificări, de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și de Ministerul…