În luna iunie, împătimiții mersului pe două roți au ocazia de a lua parte la două evenimente sportive care se vor desfășura în municipiu: Cupa Aradului la Ciclism 2019 și competiția Ciclism – Road Grand…
Radioclubul YO2KBB și Asociația Teritorială de Acțiune Civică Arad, cu sprijinul Primăriei Orașului Pecica, invită toți cei interesați la Întâlnirea Internațională a Radioamatorilor. Cea de a XVI-a ediție a cunoscutului eveniment are loc vineri și…
Direcția Generală Poliția Locală Arad informează că, pe întreaga durată a desfășurării evenimentelor dedicate Zilelor Administraţiei Arădene, în intervalul 16 – 17 mai 2019, între orele 17.00 – 20.00, polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulaţie…
Vă invităm, sâmbătă, 25.05.2019, între orele 10:00 – 13:00, la o nouă ediție a târgului de adopție canină în Parcul Chinologic din Subcetate lângă Activ Club, pe strada Infanteriei nr.04. Persoanele interesate să adopte un…
Concursul “De la meșteșug la artizanat eco”, organizat de Centrul Cultural Judeţean Arad în şcolile din Sebiş, Ineu, Vladimirescu şi Pecica, a stârnit interesul a peste 200 de copii din clasele a V – VII…
Centrul Cultural Județean Arad va lansa invitaţia de participare la licitația publică de proiecte, în conformitate cu prevederile legale privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, la jumătatea…
Prima ediție Expo Design Vest a avut loc în acest weekend la Expo Arad. Sub conceptul de Interioare Inteligente, evenimentul a reunit peste 40 de arhitecți, designeri de interior, producători de mobilă și accesorii, precum…
Direcția Generală Poliția Locală Arad (DGPLA) informează că un bărbat din Județul Ilfov, dat dispărut de familie în dimineața zilei de 15 mai 2019, a fost găsit în timp record și trimis cu trenul spre…
Informaţiile despre activitatea administraţiei, mai uşor de accesat prin aplicaţia Arad City Guide. Consiliul Judeţean Arad a încheiat un parteneriat cu Arad City Guide, pentru promovarea activităţii şi a evenimentelor culturale. „Arad City Guide este…
Comitetul Regiunilor, în calitatea sa de reprezentant al regiunilor şi oraşelor la nivelul instituţiilor europene, va găzdui şi anul acesta proiectul “Y-factor” menit să încurajeze tinerii să-şi exprime părerea, în mod creativ, cu privire la…
Direcția Generală Poliția Locală Arad anunță că, odată cu intrarea în drepturi a sezonului cald, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică și Circulație s-au confruntat cu un sfârșit de săptămână presărat cu fapte de…
Vineri, 10 mai 2019, la Expo Arad a avut loc conferinţa de deschidere a proiectului transfrontalier cu titlul „Cooperare transfrontalieră eficientă cu scopul creșterii ocupării forței de muncă în județele Arad și Békés”. Evenimentului de…
Direcția Generală Poliția Locală Arad prin Serviciul Ordine Publică și Circulație a aplicat cea de-a treia sancțiune contravențională, în cuantum de 2.000 de lei unei societăți comerciale, pentru nerespectarea prevederilor H.C.L.M.162/2006, privind gospodărirea municipiului Arad.…
Răzvan Cadar, vicepreședintele Consiliului Judeţean Arad, a fost astăzi gazda unei delegații de etnici germani, veniți în Arad pentru a participa la sărbătoarea împlinirii a 140 de ani de la înființarea Formației Civile de Pompieri…
Bazinul de polo din cartierul Subcetate îşi deschide porţile în acest weekend, iar veştile bune nu se opresc aici! Sâmbătă, duminică şi luni, accesul publicului va fi gratuit! Complexul din Subcetate are două bazine: unul…
Liceul Tehnologic ,,Iuliu Moldovan” din Arad a desfășurat cea de-a doua ediție a evenimentului intitulat Ziua Şcolii – ,,Tradiţie şi inovaţie. Copacul care ne uneşte!” În cadrul evenimentului a avut loc o interesantă demonstrație…
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad, prin Centrul de Formare Profesională, organizează cursuri acreditate, recunoscute de Autoritatea Națională de Calificări, de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și de Ministerul…
Direcția Generală Poliția Locală Arad, prin Biroul Supraveghere Comunitară, a întocmit un inventar al câinilor adoptați de către arădeni de la începutul anului precedent. Astfel, potrivit datelor furnizate de către reprezentanții S.C. Gospodărirea Comunală S.A.,…
Miercuri, 8.05.2019, a fost avut loc recepţia finală a contractului CL7 Reabilitare şi extindere reţele de apă şi canalizare în Ineu, Şiria şi Pâncota, demarat în cadrul Proiectului CCI Nr. 2009RO161PR001/19314 Extinderea şi modernizarea infrastructurii…
Apărută în istorie ca o nevoie a cetățenilor de a lupta împotriva dezastrelor provocate de incendii, la data de 1 mai 1879, 11 cetățeni din conducerea comunei Zăbrani hotărăsc înfiinţarea formaţiei voluntare de pompieri cu…