În urmă cu trei zile, jandarmii arădeni s-au confruntat cu o situație, dacă nu bizară cel puțin neobișnuită. Le-a fost sesizat, prin apelul de urgență 112, că trei bărbați locuiesc ilegal într-un imobil și nu…
Primăria Municipiului Arad implementează o strategie de gestionare a traficului greu prin care importante artere rutiere, zone rezidențiale și o serie de intersecții vor fi degrevate de prezența mașinilor de mare tonaj, asigurându-se astfel reducerea…
O nouă clădire reprezentativă a Aradului va fi renovată. În ultimele zile ale anului 2019 s-a semnat contractul pentru reabilitarea faţadei Teatrului, în valoare de 9,8 milioane de lei. „Este una dintre cele mai frumoase…
Manifestările dedicate comemorării eroilor martiri la revoluţia din Arad se vor încheia și anul acesta prin comemorarea lui Tóth Sándor, cetăţeanul maghiar care și-a pierdut viața la Arad, în timpul evenimentelor din Decembrie 1989. Vă…
Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad şi Ionel Bulbuc, viceprimarul Aradului, au depus coroane de flori la monumentul dedicat eroilor Revoluţiei. „Arad este oraşul libertăţilor, oraşul curajului şi voinţei de a merge pe drumul european.…
În perioada 21.12 – 23.12.2019, în vederea bunei desfășurări a evenimentului ,,Omagierea eroilor Revoluției din Decembrie 1989”, se vor institui unele restricții de circulație, în zona centrală a municipiului. Comisia de Sistematizare a Circulației în…
Primăria Municipiului, Consiliul Județean Arad, Centrul Municipal de Cultură și Centrul Cultural Județean vor organiza vineri, 20 decembrie 2019, evenimentul „Arad – 30 de ani de libertate“, pentru a marca împlinirea a 30 de ani…
Compania de Apă Arad anunţă abonaţii că în perioada sărbătorilor de iarnă, casieriile companiei vor avea următorul program: în zilele de 25, 26 și 27 decembrie 2019 și 1 și 2 ianuarie 2020, casieriile vor…
Conducerea Camerei de Comerț, Industrie şi Agricultură Arad s-a întâlnit miercuri, 18.12.2019, cu reprezentanții mass-mediei arădene în cadrul unei conferințe de presă organizată, ca de fiecare dată, la final de an, prilej cu care a…
De-a lungul timpului, a existat în fiecare comunitate, un fel de sfat al bătrânilor, cecuprindea pe cei mai învăţaţi oameni, aceştia fiind un fel de mentori ai celorlalţi. Ei transmiteaucelor mai tinere vlăstare, cunoştinţele necesare…
Primăria Municipiului Arad a stabilit orarul de funcționare a Bazinului de Polo din cartierul Subcetate în zilele de 24, 25, 31decembrie 2019, respectiv 01 ianuarie 2020. Astfel, Marți, 24 Decembrie 2019 bazinul va fi deschis orele 08:00…
Administraţia locală a montat, zilele trecute, trei containere unde pot fi depuse haine, pantofi şi jucării folosite, oferite spre donaţie. Pecica se alătură astfel unei reţele naţionale de oraşe din 17 judeţe, unde se găsesc…
Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Arad organizează în luna ianuarie 2020 cursul Responsabil de Mediu – cod COR 325710. “Conform reglementărilor legale în vigoare (Ordonanța de Urgență nr. 195/2005), obligativitatea de a avea personal specializat…
Advertorial. Primul ferăstrău cu tehnologie de injecție STIHL. Cel mai bun raport putere-greutate de pe piață și cea mai simplă operare. Ideal pentru doborârea și prelucrarea lemnului mare. Toate datorită designului său unic și accelerației…
Bradul înalt de aproximativ 18 metri, adus din Munții Apuseni, a ajuns luni seara pe platoul din fața Palatului Administrativ. Încă din dimineața zilei de marți, angajații operatorului care asigură și iluminatul festiv din municipiu…
Anul acesta, Primăria Municipiului Arad a stabilit nu mai puțin de 97 de locuri pentru desfăşurarea activităţilor comerciale cu ocazia Sărbătorii de Sf. Nicolae. 53 de locuri vor fi disponibile în aria protejată a muncipiului…
Caravana Tradiţiilor de Iarnă, care a ajuns în acest an la ediţia cu numărul XIII, rămâne evenimentul cultural de referinţă al sfârşitului de an, în cadrul căruia se readuce în atenţia iubitorilor de folclor datini…
La Arad, sezonul de patinaj 2019-2020 este oficial deschis! Astfel, începând chiar de azi, 2 decembrie, pasionații de patinaj vor putea încerca gheața până în jurul orei 22:30. Patinoarul artificial va funcţiona și în acest…
“Sărbătorim în acest an Ziua Națională a României cu împlinirea faptului că am reușit să lăsăm în urmă, prin vot, ceea ce a frânat progresul pe care ni l-am dorit după căderea comunismului. Marea Unire…