Ziua Politiei Romane, care se sarbatoreste in fiecare an, la 25 martie, a fost prilej de sărbătoare şi pentru poliţiştii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad. În acest sens, au fost organizate mai multe activităţi care să marcheze…
EXPO Arad, cel de-al doilea complex expoziţional, ca mărime, din România, lansează, din 29 martie, cea mai modernă Piaţă de maşini din Vestul ţării. “EXPO AUTO” oferă intrarea gratuită pentru vizitatori şi condiţii excelente de…
Avionul Boieng 777 al companiei Malaysia Airlines deviase de la traiectorie, s-a prăbuşit în sudul Oceanului Indian şi nu există supravieţuitori, anunţă autorităţile, citate de CNN. Conform datelor obţinute prin satelit şi de către echipele…
Poliţiştii Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chișineu-Criș, au efectuat ieri, două percheziții, la locuinţele a două persoane bănuite de deţinere ilegală de arme. În…
Primăria Municipiului Arad a reluat din luna martie lucrările de reparații și modernizare a străzilor din municipiu. În zona centrală primele străzi care au intrat în lucru pentru modernizarea carosabilului sunt Ghiba Birta, Crișan și…
Poliţiştii de la Poliţia oraşului Chişineu Criş au depistat în trafic, un transport ilicit cu 20 de covoare. M. Ştefan de 52 de ani, din Satu-Mare, a fost depistat de poliţişti în timp ce a…
În perioada 17 martie – 11 aprilie 2014, angajaţi din cadrul Penitenciarului Arad desfăşoară o campanie de prezentare şi promovare a ofertei de şcolarizare a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Programul campaniei vizează informarea elevilor de…
Apa este componentul cel mai dinamic al mediului natural şi reprezintă prin sine cea mai importantă resursă naturală. În cadrul Conferinţei Naţiunilor Unite asupra Mediului înconjurator, deşfăşurată la Rio de Janerio, a fost adoptată, la…
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad a deschis oficial sezonul de construcţii, joi, 20 martie 2014, la Expo Arad, cu ocazia conferinţei de lansare a târgului internațional de construcții și instalații…
Reprezentanţi organizaţiei Noua Dreaptă Arad şi ai Uniunii Vatra Românească au organizat, la Crucea Martirilor din Parcul Eminescu, o manifestare de solidaritate cu românii din Tîrgu .Mureş „La această oră, la Târgu Mureş, Uniunea Vatra…
Bucătari din 36 de țări din diferite colțuri ale lumii au participat în perioada 13-17 martiea.c. la primul Congres Internațional al Tradițiilor Culinare, care a transformat Bucureștiul pentru patru zile încapitala gastronomiei mondiale. Evenimentul…
Comisia pentru Administraţie Publică şi Amenajarea Teritoriului din Camera Deputaţilor a adoptat ieri un raport de admitere pentru propunerea legislativă prin care se acordă comunei Şepreuş din judeţul Arad titlul de „localitate-martir a luptei anticomuniste”.…
La dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, a fost solicitată, luni 17 martie a.c., intervenţia unui echipaj pe o stradă situată în zona centrală a municipiului…
Marţi, 18 martie a.c., în jurul orei 900, un echipaj din cadrul din cadrul Secţiei de Jandarmi Sebiş a fost solicitat, de către un bărbat în vârstă de 51 de ani care a reclamat faptul…
În ultimele 48 de ore, poliţiştii rutieri, au efectuat, atât în municipiu, cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat aproximativ…
Având în vedere că odată cu încălzirea vremii, tot mai mulţi oameni aleg ca în activităţile zilnice să se deplaseze cu bicicleta, Poliţia arădeană oferă câteva recomandări preventive pentru ca acestea să nu fie sustrase:…
Toate cele patru Grupuri de Acţiune Locală înfiinţate la nivelul judeţului Arad au participat, la sfârşitul săptămânii trecute, la Timişoara, la Conferinţa Federaţiei Naţionale a Grupurilor de Acţiune Locală din România (FNGAL), Regiunile Vest şi…
În data de 17 martie 2014, poliţiştii de la Poliţia comunală Siria, l-au depistat pe M. Claudiu, de 37 de ani, din aceeaşi localitate. Bărbatul a condus fără a deţine permis de conducere, prin localitatea…
Poliţiştii de la Poliția orașului Pecica au identificat un bărbat, bănuit că ar fi sustras dintr-un autoturism, 800 de euro, trei telefoane mobile, actele personale şi alte bunuri ale proprietarului maşinii. Din cercetările efectuate…