„Deputatul PSD Adrian Todor a votat, împreună cu colegii săi de la PSD și ALDE, ca județul Arad să piardă, prin Legea Bugetului din anul 2018, peste 45 de milioane de euro. Asta înseamnă banii…
Complexul Muzeal Arad este câştigătorul a două importante proiecte, prin care va reflecta contribuţia Aradului la Marea Unire: „Arad – Prima capitală a Marii Uniri. Valorificarea patrimoniului cultural mobil al Complexului Muzeal Arad”, respectiv „Arad…
Conducerea Consiliului Județean Arad are pretenția ca deputații PSD să rezolve problema curselor de pe Aeroportul Arad, o societate pe acțiuni deținută de CJA. Printr-o scrisoare deschisă, concepută în departamentul de comunicare al CJA și…
Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional (AM POR) din Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE) a lansat trei apeluri de proiecte, în valoare totală de aproximativ 96,4 milioane euro, pentru creșterea…
Conducerea Aeroportului Internațional Arad solicită deputatului Adrian Todor să se documenteze înainte de a face declarații care implică situația Aeroportului. De asemenea, îl invităm și noi, așa cum l-a invitat și conducerea Consiliului Județean Arad,…
Punctul de vedere al Primăriei Municipiului Arad vizavi de acţiunea USR Arad de a ataca în contecios administrativ Hotărârea Consiliului Local nr.511/21.12.2017, motivul invocat de liderii formaţiunii politice fiind nerespectarea condiţiilor legale privind transparenţa decizională.…
Consiliul Judeţean Arad mai face un pas important pentru realizarea proiectului de modernizare a drumului judeţean Sînmartin-Olari-Caporal Alexa. În prezent, proiectul este în faza exproprierii unor parcele de teren. Procedura a demarat în luna octombrie,…
Prima conferință de presă din acest an aduce nume noi în ALDE. Este vorba de Ioan Șcheau, un om cu vastă experiență politică și managerială, care va prelua președenția Organizației Municipale, de Vasile Pacșa, un…
Ioan Maliţa, primarul comunei Felnac, a solicitat conducerii Consiliului Judeţean Arad să îşi respecte angajamentele făcute la începutul mandatului, prin care administraţiilor locale li s-a promis sprijin în derularea proiectelor. Primarul speră ca solictarea administraţiei…
USR Arad a atacat la instanța de contencios administrativ hotărârea Consiliului Local Municipal numărul 511/21.12.2017, prin care în Arad sunt majorate cu 25% impozitele pe locuințele persoanelor fizice și cu aproximativ 5% cele pe terenuri.…
Deputatul PSD Arad Adrian Todor acuză amatorismul conducerii Consiliului Judeţean Arad, atunci când vine vorba despre gestionarea Aeroportului Arad, instituţie aflată în subordinea tripletei Cionca-Bîlcea-Boghicevici. Parlamentarul arădean afirmă că în bugetul pentru 2018, CJA vrea…
Guvernul și parlamentarii PSD au stabilit două categorii de cetățeni, două categorii de administrații locale: în prima categorie sunt cetățenii avantajați din București, în a doua categorie sunt cetățenii din restul țării, inclusiv cei din…
Un pas mare în cea mai importantă investiţie de modernizare a unui drum judeţean arădean! Este vorba despre tronsonul de 61,09 km al celui mai circulat drum judeţean, Arad-Şiria-Pâncota-Buteni, care deserveşte aprox. 220.000 de arădeni.…
Angajații Primăriei Arad și Consiliului Județean Arad sunt folosiți de conducerea locală a PNL în bătăliile politice. Nu de puține ori, Biroul de Presă al Primăriei Arad sau Direcția Comunicare a CJA devin adevărate mașini…
Ultima conferinţă de presă din acest an a ALDE Arad a fost una cu „sare și piper”, noul preşedinte Eusebiu Pistru lansând câteva declarații mai mult decât interesante și… tranșante. Vi le oferim: „ALDE Arad…
Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, a participat la comemorarea Eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989, la Monumentul Eroilor, din Piaţa Revoluţiei, unde a depus o coroană în numele Consiliului Judeţean. „Sunt 28 de ani de…
Supra-impozitarea cu 500% indiferent de veniturile reduse a fost votată de consilierii PNL și PSD împreună. Este vorba despre impozitul pentru clădirile și terenurile neîngrijite. În ultima ședință de CLM înainte de Crăciun, Marin…
“Așa cum ne-au obișnuit de fiecare data, consilierii PSD s-au opus în ședința CLM de astăzi la proiectul de hotărâre nr 326/2017 privind amenajarea parcării subterane în Piața Avram Iancu. Reprezentanții PSD au vociferat de…
Primarul municipiului Aradul, Gheorghe Falcă a anunțat joi, 21 decembrie 2017, că anul viitor va iniția o campanie de strângere de semnături pentru susținerea proiectului privind amenajarea unei parcări subterane în Piața Avram Iancu. Anunţul…