În ultima sâmbătă din luna mai, cei mici și cei mari sunt invitați la o comedie plină de suspans la cinematograful din Grădiște. Bigfoot Junior, o animație pentru întreaga familie, este filmul care va fi…
În perioada 14 mai – 18 mai, 23 de unități de învățământ din Arad au desfăşurat cu sprijinul Consiliului Județean Arad activități educative ce urmăresc conștientizarea elevilor asupra unei alimentații sănătoase. Tema proiectului ,,Vita Week…
Tema celei de-a doua discuții organizată în cadrul proiectului „Conferințele Centenarului“ o constituie arhivele românești. Evenimentul, care va avea loc vineri, 11 mai 2018, la ora 12.00, în sala Senatului de la Universitatea „Aurel Vlaicu“,…
Ediţia din acest an a Zilelor Oraşului Pecica vor avea loc la sfârşitul acestei săptămâni. Având în vedere că data de 10 mai cade joia, manifestarea de Ziua Regalităţii completează cele trei zile de program. La…
Festivalul Berii va începe, vineri, la Arad, în Parcul Mihai Eminescu din spatele Palatului Administrativ unde, timp de trei zile, vor fi organizate concerte și concursuri, și vor putea fi consumate multe sortimente de bere.…
American Independent Film Festival debutează anul acesta cu o primă ediție locală la Arad, în perioada 27-29 aprilie, la Cinema Arta. Pe parcursul celor 3 zile de film independent american festivalul a pregătit o selecție…
„Românii de la marginea lumii”, expoziția itinerantă dedicată comunităților românești din Ungaria, Serbia, Croația și Grecia, având ca organizator Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad, își continuă călătoria. Începând din această săptămână fotografiile se regăsesc…
Atunci când vine vorba despre spectacole în care personaje principale sunt păpușile, cu greu ne putem închipui că ele ar putea spune povești doar… adulților. Ei bine, cea de a XIX-a ediție a Festivalului Internațional…
Aproximativ 100 de expozanți își așteaptă vizitatorii, începând de joi, 19 aprilie, la cea mai mare expoziție dedicată florilor și grădinii din vestul țării la Expo Arad! În perioada 19-22 aprilie florari, peisagiști, producători de…
Programul complet și actualizat Joi, 19 aprilie, de la ora 18.30, începe la cinema Arta cea de a patra ediție a Festivalului de științe umaniste. Tema întâlnirilor publice din acest an este România următorilor 100…
Dan Puric revine la Arad, în cadrul evenimentului “Întâlniri cu Personalităţi”, organizat de Consiliul Judeţean Arad prin Centrul Cultural Judeţean Arad. Conferinţa “Jertfa Unirii Noastre”, dedicată Centenarului Marii Uniri, va avea loc în data de…
În acest sfârșit de săptămână, la Târgul de primăvară sunt programate mai multe spectacole dar și activități pentru copii. Printre invitații care vor urca pe scena din fața Palatului Administrativ se află și Grupul folcloric…
Miercuri, 4 Aprilie 2018, ora 19.00, Sala Cercului Militar B-dul Decebal nr.19, 150 Gioachino Rossini (1792 – 1868) STABAT MATE Concert vocal simfonic Dirijor Cristian Sandu Solisti Diana Gheorghe – soprană Liza Kadelnik – mezzosoprană…
Consiliul Judeţean Arad își extinde oferta turistică şi începe promovarea Ţării Zărandului şi a Podgoriei Aradului încă din primăvară! Cel mai potrivit prilej îl reprezintă Sărbătorile Pascale, pentru că zona Podgoriei abundă în datini specifice.…
„Am prezentat astăzi, alături de primarul Aradului, Gheorghe Falcă, Circuitul Gastronomic Arădean. Este cel mai ambiţios circuit gastronomic organizat la Arad, de Consiliul Judeţean, primăriile din judeţ şi Primăria Municipiului Arad. Din 5 mai până…
Arad, 3 martie 2018 – Aprilie e o lună promițătoare pentru publicul cinefil din Arad – programul lunii aprilie aduce pe marele ecran filme românești, rusești, europene dar și americane. Dar mai ales filme de…
În acest sfârșit de săptămână, la Târgul de primăvară sunt programate mai multe recitaluri dar și activități pentru copii. Printre invitații care vor urca pe scena din fața Palatului Administrativ se află și acordeonistul Emy…
Pianistul Horia Mihail pleacă din nou la drum într-un turneu naţional extraordinar, în perioada 9 aprilie - 8 mai, urmând să prezinte 18 recitaluri în 17 orașe din țară, primul dintre acestea fiind la Arad. „Pianul…
În organizarea Centrului Municipal de Cultură Arad, în perioada 19-22 aprilie va avea loc cea de a patra ediție a Festivalului de științe umaniste. După Despre libertate (în 2015), Despre adevăr (în 2016) și Despre…
Opereta în două acte „Contesa Maritza“, de Emmerich Kálmán, este primul spectacol din acest an din cadrul „Stagiunii lirice arădene“, eveniment organizat de Opera Națională Română Timișoara, Primăria Municipiului Arad prin Centrul Municipal de Cultură,…