Recunoscut pentru spontaneitatea, dinamismul și naturalețea discursului său religios, Părintele Constantin Necula revine la Arad, pentru o conferință publică ce va avea loc joi, 29 martie, începând cu ora 18, la Sala Polivalentă. Evenimentul, a cărui tema este “Cunoașterea de sine prin cunoașterea lui Dumnezeu”, are loc în cadrul proiectului Filocalia, organizat de Consiliul Judeţean Arad prin CCJA şi Arhiepiescopia Aradului. Intrarea liberă.

Primul eveniment din cadrul proiectului Filocalia, organizat de Consiliul Judeţean Arad prin Centrul Cultural Judeţean Arad şi Arhiepiscopia Aradului, este concertul susţinut de Grupul Tronos al Patriarhiei Române, condus de Arhidiaconul Mihail Bucă. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 10 martie, începând de la ora 18.00, la Catedrala Veche “Sf. Ioan Botezătorul”. Intrarea liberă.

Grupul psaltic Tronos a fost înfiinţat în anul 1997 la iniţiativa părintelui Arhidiacon Mihail Bucă, protopsaltul Catedralei Patriarhale din Bucureşti, şi este format, în special, din tineri teologi pasionaţi de muzica psaltică de tradiţie bizantină. Numele de „Tronos” a fost dat grupului de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în anul 2007.

Astfel, Corul Tronos s-a format la strana Catedralei Patriarhale, în jurul părintelui protopsalt Mihail Bucă. Sfintele slujbe, participările la diverse evenimente bisericeşti, concertele, repetiţiile numeroase, imprimările audio au fost prilejuri pentru membrii grupului să descopere şi să aprofundeze tot mai mult cântarea psaltică – muzica de tradiţie a Bisericii Ortodoxe. Toate aceste eforturi au condus deja la o emulaţie în rândul altor tineri şi grupuri de muzică psaltică din ţară. De aceea, se poate spune că, prin activitatea sa diversă, Grupul psaltic Tronos a avut o contribuţie însemnată la perpetuarea tradiţiei muzicale bisericeşti româneşti.

SFINȚII PETRU ȘI PAVEL. Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt sărbătoriți pe 29 iunie, după o perioadă de post.

SFINȚII PETRU ȘI PAVEL. Sfântul Apostol Petru – fiul lui Iona și fratele Apostolului Andrei, s-a născut în Betsaida Galileei, potrivit crestinortodox.ro. Numele său iudeu era Simon, însă Mântuitorul îl va numi Chifa (piatră). Mărturisește în numele apostolior dumnezeirea lui Hristos, dar se și leapadă de Hristos când El este prins spre a fi răstignit. Sfântul Petru a murit răstignit pe cruce, cu capul în jos, în anul 67, pe 29 iunie.

SFINȚII PETRU ȘI PAVEL. Sfântul Apostol Pavel era originar din Tarsul Ciliciei, din neamul Veniamin. Sfântul Pavel a fost elevul învățatului Gamaliel. Pavel locuia în Tars și lupta împotriva creștinilor. Sfântul Apostol Pavel a participat la uciderea arhidiaconului Stefan. El a scris 14 epistole care se găsesc în Sfânta Scriptură. A fost decapitat din porunca împăratului Nero, în anul 67. Din cauza faptului că Sfinții Apostoli Petru și Pavel au fost în temniță pentru că L-au mărturisit pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, au devenit ocrotitori ai sistemului penitenciar din România.

de prof. Ioan Tuleu: La miezul verii, mai precis la 20 iulie, în calendarul creştin ortodox este pomenit şi sărbătorit proorocul Ilie Tesviteanul, cel care în această zi s-a înălţat la cer într-un car cu roţi de foc. Sfântul Prooroc Ilie aparţine Vechiului Testament, dar prin viaţa şi minunile săvârşite de el şi mai ales prin înălţarea la cer anunţă minunile şi mai mari ce vor fi înfăptuite de Fiul Omului, adică de Hristos Domnul, ce va veni să mântuie întreaga omenire, motiv pentru care este cinstit în mod deosebit de Biserica Creştină Ortodoxă. Mai mult decât atât, Sfântul Ilie a intrat şi în tradiţia populară ca fiind ocrotitorul recoltelor fiind investit cu puterea Dumnezeiască de a aduce ploaia pe pământ, în care calitate este stăpânul fulgerelor şi tunetelor, manifestându-se prin plimbarea în carul de foc pe norii cerului.

În Cartea a III-a a Regilor este povestită pe larg minunea pe care a făcut-o Sfântul Ilie, care a adus ploaia în Israel după ani cumpliţi de secetă cu care i-a pedepsit Dumnezeu pe evreii care la îndemnul împăratului Ahab şi a soţiei lui, Isabela s-au îndepărtat de el şi s-au închinat la zei străini: „O secetă groaznică abătu atunci ca febra asupra pământului: totul fu secat, devastat ars. Bărbaţii, femeile, copiii, animalele sălbatice, toate mureau din lipsa hranei. Izvoarele secau, plantele se ofileau şi nimic nu scăpa urgiei îngăduite de Dumnezeu, cu speranţa că foametea va face pe poporul lui Israel să se căiască şi să se întoarcă la credinţa cea dreaptă”. Teribila pedeapsă Dumnezeiască şi-a făcut efectul şi proorocul Ilie a fost căutat de către Ahab şi rugat să se roage Dumnezeului celui adevărat să trimită ploaie pe pământul lui Israel. Minunea s-a săvârşit şi Dumnezeu a binecuvântat Israelul cu ploaia aducătoare de viaţă. Pentru faptele sale bune, pentru cucernicia sa şi viaţa ireproşabilă Sfântul Prooroc Ilie a fost unul dintre puţinii care au fost înălţaţi la cer fără să treacă prin moarte, minune care, aşa cum am arătat, se sărbătoreşte de întreaga creştinătate ortodoxă

Sfintii Imparati Constantin si Elena sunt sarbatoriti pe 21 mai atat de bisericile ortodoxe, cat si de cele catolice la fel cum sunt serbati apostolii.

Pentru ziua de 21 mai (Sfintii Constantin si Elena) exista o serie de obiceiuri si superstitii care fac referire la vara ce urmeaza sa-si faca aparitia:

- multi agricultori nu lucreaza de Sfintilor Constantin si Elena, pentru a evita pagubele aduse holdelor de pasarile cerului; in unele regiuni ale rarii este ultima zi in care se mai poate semana porumb, ovaz si mei, deoarece, in popor, se vorbeste ca tot ce se seamana dupa aceasta zi se va usca;

- podgorenii respecta ziua de Constantin Graur in ideea ca, daca vor munci, graurii le vor distruge strugurii;

- ziua de 21 mai (Sfintii Constantin si Elena) este ziua in care pastorii hotarasc cine le va fi baci, unde vor amplasa stanele si cine le va pazi pe timpul pasunatului;

- femeile, pentru a alunga duhurile rele si necurate, tamaie si stropesc cu aghiasma; pentru a se apara de forte malefice, taranii aprind un foc mare si stau in jurul lui, prin acest foc obisnuiesc sa treaca si oile, pentru a fi ferite de rele pe timpul cat vor sta la stana.

In calendarul popular, sarbatoarea Sfintilor Constantin si Elena este o sarbatoare a pasarilor de padure, numita Constantin Graur sau Constantinul Puilor.

Sfintii Constantin si Elena: Cercetatorii sunt de parere ca deciziile imparatului Constantin in favoarea crestinismului s-au datorat mai ales mamei sale, Elena, care, “cu mana de fier si credinta tare”, s-a aflat in permanenta in umbra unicului sau fiu.

Flavia Iulia Helena s-a nascut in provincia Bitinia, ca fiica a unui hangiu. Ea s-a casatorit in anul 270, cand avea 16 ani, cu generalul roman Constantiu Chlorus, iar in 272 l-a nascut pe Constantin, in localitatea Naissus (in Serbia de astazi). In 293, imparatul Diocletian i-a poruncit lui Constantiu sa divorteze si l-a numit Cezar pentru Imperiul Roman de Apus. In aceasta calitate, el s-a casatorit cu Teodora, fiica vitrega a imparatului Maximian, cu care a avut inca sase copii.

Sfintii Constantin si Elena: Elena nu s-a recasatorit si a trait in umbra, departe de atentia publica, dar aproape de fiul sau, pe care l-a sprijinit cu dragoste si afectiune. In anul 306, fiul sau a fost proclamat de armata romana drept august al imperiului, imediat dupa moartea lui Constantiu Chlorus. El si-a readus mama la curtea imperiala, conferindu-i titlul de “Nobilissima Femina” (Doamna prea nobila).

In anul 325, Constantin i-a oferit mamei sale cea mai mare distinctie pe care o putea primi o femeie, aceea de “Augusta”. In anul 325, Sfanta Elena a plecat intr-o expeditie la Ierusalim, pentru a gasi Sfanta Cruce pe care fusese rastignit Iisus Hristos.

Sfintii Constantin si Elena: In acele vremuri, Ierusalimul se afla in reconstructia inceputa de imparatul roman Adrian, dupa dezastrul produs de revolta iudaica din anul 70. Imparatul Adrian construise la mormantul lui Iisus Hristos, aproape de Golgota, un templu pagan inchinat zeitei Venus.

Locul era cel mai indicat pentru inceperea cautarilor, asa ca Elena, insotita de Macarie, episcopul Ierusalimului, au hotarat daramarea templului si efectuarea sapaturilor, care sa scoata la lumina cel mai cinstit obiect crestin. In urma acelor sapaturi au gasit trei cruci, dar nu puteau sa o identifice pe cea pe care fusese rastignit Iisus, de aceea le-au atins de un mort. Acesta ar fi inviat in momentul in care a fost atins cu Crucea Domnului, potrivit unor traditii. Episcopul Macarie a aratat crucea multimilor adunate si, de atunci, se praznuieste pana astazi Inaltarea Sfintei Cruci la 14 septembrie.

Imparateasa Elena a luat cu ea o parte din Crucea Domnului, precum si piroanele care ar fi fost folosite la rastignirea lui Iisus, pe care le-a pus in capela palatului. In perioada petrecuta la Ierusalim, imparateasa Elena a inceput constructia unor biserici la mormantul Domnului (Biserica Invierii), in Betleem sau pe muntele Maslinilor.

Dupa ce si-a petrecut ultima etapa a vietii la locurile sfinte, Elena a murit in anul 330. Sicriul ei, o adevarata bijuterie artistica, poate fi admirat la Muzeul Vaticanului.

Sfanta Elena s-a bucurat dintotdeauna de o evlavie deosebita din partea crestinilor. Numele ei, care se traduce ca “faclie”, “torta”, “stralucirea soarelui”, este purtat de nenumarate credincioase. In cinstea ei s-au ridicat biserici, manastiri, asezaminte teologice sau sociale. Ea a fost si ramane un simbol de puritate, dragoste parinteasca, nadejde si credinta autentica.

Pentru grija pe care a aratat-o saracilor si oamenilor simpli, pentru preocuparea fata de problemele crestinismului, dar si pentru evlavia si credinta puternica, imparateasa Elena este cinstita ca sfanta in intreaga crestinatate.

Sfanta Elena este si ocrotitoarea arheologilor, datorita demersului ei de a cauta crucea pe care a fost rastignit Iisus Hristos. In decursul domniei sale, Sfantul Constantin cel Mare a luat o serie de hotarari care au schimbat soarta crestinismului.

Astfel, in anul 312 a avut loc batalia de la Podul Vulturului, in care Constantin l-a invins pe Maxentiu. Istoricul Eusebiu de Cezareea, biograful lui Constantin, si apologetul Lactantiu au descris viziunea pe care imparatul a avut-o inainte de lupta. El a vazut pe cer, ziua, o cruce luminoasa, deasupra soarelui, cu inscriptia “in hoc signo vinces” (prin acest semn vei invinge). Noaptea, i s-a aratat Iisus Hristos in vis, cerandu-i sa puna pe steagurile armatei sale Sfanta Cruce, ca semn protector in lupta care urma. Acest steag care purta insemnul crestin s-a numit labarum.

Sfintii Constantin si Elena: Convertirea imparatului Constantin la religia crestina este legata de foarte multi cercetatori de acest eveniment. In ianuarie 313, imparatul Constantin cel Mare a dat un act prin care crestinismul a devenit “religio licita”, adica religie permisa, la fel ca celelalte religii din imperiu. Mai mult, convins de valoarea religioasa si morala a doctrinei crestine, a recomandat-o tuturor. Insa Constantin nu a declarat crestinismul religie de stat, cum gresit se afirma uneori.

Acest pas a fost facut in anul 380, de imparatul Teodosie cel Mare. In anul 325, Imparatul Constantin cel Mare a convocat primul Sinod Ecumenic, in localitatea Niceea (in Turcia de astazi). Avand ca prioritate pastrarea unitatii Imperiului Roman, imparatul i-a chemat pe toti episcopii bisericii pentru a se hotari in problema ereziei lui Arie. Acesta sustinea ca Iisus Hristos nu este fiul lui Dumnezeu, ci este “prima creatura a Tatalui”.

La acest sinod au participat, conform traditiei, 318 parinti, printre care sfintii Atanasie cel Mare, Nicolae al Mirelor, Spiridon al Trimitundei, Pafnutie Egipteanul si Osiu de Cordoba. Sinodul a stabilit “dumnezeirea Fiului”, compunand totodata primele sapte articole din Crez, a fixat data Pastilor (prima duminica dupa luna plina, dupa echinoctiul de primavara) si a dat 20 de canoane referitoare la disciplina bisericeasca.

La sfarsitul lucrarilor, cand Osiu de Cordoba a rostit pentru prima oara Crezul, Constantin a spus: “Da, acesta este adevarul. Nu sunt teolog, dar simt ca aici este adevarul. Sunt convins ca nu voi l-ati facut, ci Dumnezeu care a lucrat cu voi”.
In aceeasi perioada, imparatul Constantin a construit o cetate impresionanta pe malul stang al Bosforului, pe locul vechii cetati Bizantion. Cetatea, care ii va purta numele (Constantinopol), a devenit noua capitala a imperiului, care a rivalizat cu vechea Roma. Aici a fost zidita mareata catedrala inchinata Sfintilor Apostoli.

Pe langa aceste masuri, imparatul Constantin a dat o serie de legi prin care a venit in ajutorul crestinilor. In 312 a generalizat duminica drept zi de odihna in intregul imperiu, in 317 a inceput sa bata moneda cu monograma crestina, i-a scutit pe preotii bisericii de impozite si de armata, a interzis practicarea jertfelor sangeroase si a oferit crestinilor edificii imperiale pentru practicarea cultului.

Imparatul Constantin cel Mare a fost botezat pe patul de moarte de episcopul Eusebiu de Cezareea, biograful si apropiatul sau. A murit la scurt timp, in Nicomidia, si a fost inmormantat in Constantinopol, in biserica ctitorita de el. In traditia populara se vorbeste despre imparatii Constantin si Elena ca despre parintii Sfintei Cruci.

In calendarele populare, aceasta zi era cunoscuta mai degraba sub numele de “Constantin Graur” sau “Constantinu Puilor”, pentru ca, din aceasta prima zi a verii, pasarile din padure incep sa-si invete puii sa zboare, dupa ce li s-a dezlegat glasul la Vlasie (11 februarie), s-au imperecheat si si-au construit cuiburile la Dragobete (24 februarie).

Oamenii trebuie sa tina sarbatoarea, pentru ca puii din gospodarie sa nu fie mancati de ulii. In ziua Sfintilor Constantin si Elena este bine sa nu se lucreze, pentru ca holdele si strugurii sa nu fie distrusi, iar pana in 21 mai trebuie sa fie semanate porumbul, ovazul si meiul, potrivit traditiei populare.

Manifestările comemorative vor începe vineri, de la ora 16, printr-un Te Deum oficiat de Înalt Prea Sfinția Sa, Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului. În continuare, de la ora 17, în aula facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” va avea loc deschiderea festivă a manifestărilor culturale și religioase la care vor participa și oficialii Aradului, alături de numeroși clerici și credincioși din Parohia Arad-Centru. În continuare de la ora 18 se va desfășura o sesiune de comunicări științifice susținută de teologi din Arad și de cercetători  laici. Amfitrionul manifestărilor este preotul paroh Traian Micoroi cel care s-a angajat printre altele într-o serie de amenajări exterioare Catedralei, care vor schimba în bine ambientul local.

Biserica Ortodoxă cinsteşte persoana Sfântului Duh în Duminica Cincizecimii şi a doua zi după ea, la sărbătoarea Sfintei Treimi (numită şi Lunea Sfântului Duh). Credincioşii ortodocşi se vor afla la 31 mai 2015 în Duminica Cincizecimii, a Pogorârii Sfântului Duh sau a Rusaliilor – numită în popor şi Duminica mare. Aceasta este sărbătoarea anuală a Pogorârii Sfântului Duh peste Sfinţii Apostoli. Faptele Apostolilor (2, 1-4) mărturisesc despre acest eveniment foarte important din viaţa Bisericii.

Istoricul sărbătorii

Sărbătoarea Rusaliilor constituie cea mai veche sărbătoare creştini împreună cu cea a Paştilor, fiind prăznuită încă din vremea Sfinţilor Apostoli. Despre ea amintesc Sf. Apostol Pavel (1 Cor. 16, S) şi Sf. Luca (Fapte 20, 16). Ε numărată şi în Constituţiile Apostolice, printre sărbătorile în care sclavii se cuvine să fie eliberaţi de muncile obişnuite. Despre ea mai amintesc: Sf. Irineu , Tertulian, Origen, canonul 43 al Sinodului din Elvira (c. 300), canonul 20 al Sinodului I Ecumenic (care opreşte îngenuncherea în ziua Rusaliilor), Sf. Epifanie ş.a. Marii predicatori din secolele IV şi V au lăsat o mulţime de panegirice in cinstea acestei sărbători, iar în a doua jumătate a secolului IV, pelerina apuseană Egeria descrie modul cum era sărbătorită pe atunci la Ierusalim. Până către sfârşitul secolului IV şi începutul secolului V, Cincizecimea era o dublă sărbătoare: a înălţării Domnului şi a Pogorârii Sfanţului Duh, aşa cum o descrie, de altfel, încă din prima jumătate a secolului IV, Eusebiu al Cezareii. Însă sărbătoarea aceasta a fost fixată, de pe la 400 înainte, în ziua a 40-a după Paşti, cum este sărbătorită pânâ astăzi, Cincizecimea rămânând numai ca Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh.

Ce sărbătorim la pogorârea Duhului Sfânt

Pogorârea Sfântului Duh este istorisită de Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca în Faptele Apos­tolilor (Fapte 2). Sinaxarul din Lunea Rusaliilor este grăitor în acest sens și îl redăm în continuare:

„În această zi, în Lunea Rusaliilor, prăznuim pe însuşi Preasfântul de viaţă Făcătorul şi întru tot puternicul Duh, Unul din Treime, Dumnezeu, Cel de o cinstire, de o fiinţă şi de o slavă cu Tatăl şi cu Fiul.

În ziua Cincizecimii S-a pogorât Duhul Sfânt, în chip de limbi de foc, peste Sfinţii Apostoli, în foişorul unde stăteau ei, şi s-a aşezat peste flecare dintr-înşii. Pentru cinstirea Sfântului Duh, dumnezeieştii Părinţi, care pe toate bine le-a tocmit, cu prilejul Cincizecimii, au rânduit o sărbătoare deosebită, în această zi a Rusaliilor.

Mântuitorul făgăduise înainte de patima Sa venirea Sfântului Duh, zicând: «De folos este ca Eu să Mă duc; că de nu Mă voi duce Eu, Mângâietorul nu va veni». Şi iarăşi: «Voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor va trimite vouă: Duhul adevărului, Care din Tatăl purcede». Iar după patimă, înainte de înălţarea la cer, iarăşi a zis: «Iar voi să rămâneţi în Ierusalim, până când vă veţi îmbrăca cu putere de sus». Deci, făgăduindu-le pe Mângâietorul, acum L-a trimis lor pe Acesta.

Pe când Ucenicii se găseau în foişor, în ziua Cincizecimii, cam pe la ceasul al treilea din zi, s-a făcut pe neaşteptate tunet din cer, în aşa fel, încât a străbătut mulţimea adunată la Ierusalim, din toată lumea; şi Duhul Sfânt S-a văzut în chip de limbi de foc, pogorând nu numai peste cei doisprezece Apostoli, ci şi peste cei şaptezeci de ucenici; şi aceştia au început să grăiască în limbi străine, fiecare din Apostoli grăind limbile tuturor neamurilor. Astfel, nu numai cel de alt neam auzea pe Apostol grăind în limba sa proprie, ci şi Apostolul înţelegea şi grăia limba fiecărui neam. Din pricina aceasta mulţimea socotea că sunt beţi, că neînţelegând cum fiecare Apostol poate grăi tuturor în limba fiecăruia, îl socotea pe acela beat. Alţii, însă, se mirau zicând: Ce înseamnă aceasta? Mulţimea, adunată la Ierusalim pentru praznic, era din toate părţile pământului: părţi, mezi şi elimiţi, care fuseseră robiţi puţin mai înainte, de Antioh.

Deci, Duhul Sfânt a venit după ce au trecut zece zile de la înălţare, iar nu îndată după înălţare, spre a face pe Ucenici să-L aştepte cu şi mai multă înflăcărare. Tradiţia zice că în fiecare zi venea să se închine acelui Trup îndumnezeit al lui Hristos câte una din cetele îngerilor. Deci, după împlinirea celor nouă zile, împăcarea fiind săvârşită prin Fiul, în a zecea zi a venit în lume şi Mângâietorul. În ce priveşte Pogorârea Duhului după cincizeci de zile de la Paşti, aceasta ar fi în amintirea Legii Vechi; că Israel a primit cele zece porunci după un timp de cincizeci de zile de la trecerea prin Marea Roşie. Să se mai ţină seamă şi de asemănări: Acolo era un munte, aici un foişor; acolo s-a văzut foc, aici limbi de foc; iar în locul tunetului şi negurei din Sinai, aici s-a auzit un vuiet de vifor năpraznic.

Duhul Sfânt S-a pogorât în chip de limbi de foc, ca să arate că este în legătură cu Cuvântul cel viu; sau pentru că Apostolii trebuiau să înveţe mulţimile şi să le aducă la Hristos şi prin mijlocirea Cuvântului. S-a pogorât apoi, în chip de foc, ca să arate pe de o parte, că Dumnezeu este foc mistuitor, iar pe de alta, pentru nevoia de curăţire; şi S-a împărţit în limbi, pentru haruri. Şi precum odinioară a amestecat pe cei ce ştiau numai o limbă şi i-a împărţit în mai multe limbi tot aşa şi acum, celor ce cunoşteau numai o limbă, le-a dat să cunoască multe limbi, ca să adune pe cei ce erau de diferite limbi, risipiţi în toate laturile lumii. Faptul s-a petrecut într-o zi de sărbătoare, pentru a fi cât mai mulţi cei adunaţi şi ca prin ei vestea să se răspândească pretutindeni; apoi şi pentru ca cei ce se aflau acolo de Paşti şi văzuseră cele săvârşite atunci asupra lui Hristos, să aibă de ce să se minuneze. Faptul s-a petrecut apoi în ziua Cincizecimii, fiindcă se cuvenea ca tot în timpul în care se dăduse Legea cea Veche, să se reverse şi harul Duhului; după cum şi Hristos săvârşind un nou Paşte propriu, făcuse în loc de Paştile cel obişnuit, Paştile cel adevărat.

Duhul nu S-a aşezat pe buzele Apostolilor, ci pe capetele lor, căci capul este ocârmuitorul şi partea cea mai aleasă a trupului şi cuprinde în el mintea, de la care şi limba îşi trage graiul. Pe de altă parte, este ca şi cum Duhul Şi-ar lăsa glasul prin limbă, aşezându-Se asupra capetelor Apostolilor şi rânduindu-i astfel învăţători ai tuturor celor de sub soare. Vuietul care a avut loc şi focul s-a întâmplat din pricină că ele au fost şi în Sinai, arătând prin aceasta, că şi atunci şi acum Duhul este Acelaşi, dând Legea şi orânduind toate. Mulţimea s-a tulburat de vuietul suflării, fiindcă socotea că vine împlinirea tuturor celor prevestite de Iisus, iudeilor, cu privire la nimicirea lor. Se spune «ca de foc», ca să nu cugete cineva despre Duhul Sfânt că ar fi avut vreo însuşire trupească.

Apostolii au fost învinuiţi de beţie. Dar Petru, sculându-se şi vorbind în mijlocul mulţimii, a dovedit că lucrul acesta nu este adevărat, aducând mărturie cuvântului proorocului Ioil. Astfel a înduplecat dintre ei, cu cuvântul, ca la trei mii, să vină la Hristos”.

Cincizecimea

Cincizecimea se numeşte aşa pentru că se prăznuieşte la 50 de  zile după Paşti. În Vechiul Testament, Cincizecimea amintea de primirea Legii pe Muntele Sinai, de suferinţele evreilor în pustiu, precum şi de necazurile cele multe prin care au trecut, până să ajungă în pământul făgăduinței, unde s-au îndulcit de roade, de grâu şi de vin. De aceea, la această sărbătoare se mulţumea lui Dumnezeu şi pentru secerişul nou. Unii tâlcuitori spun că Cincizecimea ar fi fost orânduită la evrei şi pentru cinstirea numărului şapte, întru­cât acest număr adunat de şapte ori cu el însuşi, dă numărul de cincizeci de zile fără una. La evrei nu numai zilele se numărau aşa, ci şi anii, în care ei sărbătoreau  Jubileul, adică după trecerea a de șapte ori şapte ani. In acel an jubiliar, ei lăsau pământul nesemănat şi vitele la odihnă, iar robilor dobândiţi cu bani, li se dădea libertatea să plece.

În Noul Testament, aceasta zi aminteşte de venirea Duhului Sfânt peste Apostoli, Duh Care ne dă Legea duhovnicească, ne călăuzeşte spre tot adevărul şi ne învaţă cele plăcute lui Dum­nezeu. Astfel, Cincizecimea ne arată ieşirea din răutatea necre­dinţei şi ziua întemeierii Bise­ricii în chip văzut.

Sinaxarul din Duminica Rusaliilor ne prezintă mai multe informații în acest sens: „În această zi, Duminica a opta după Paşti, prăznuim Sfânta Cincizecime. Şi această sărbătoare am luat-o din cărţile iudeilor. Căci după cum aceia prăznuiesc Cincizecimea lor, cinstind numărul de şapte, dar şi pentru că au primit Legea după trecerea a cincizeci de zile de la Paşti, tot astfel şi noi prăznuim cincizeci de zile de la Paşti, primind Duhul cel Preasfânt, care ne dă Legea, ne călăuzeşte spre tot adevărul şi ne învaţă cele plăcute lui Dumnezeu. Să se mai ştie că la evrei erau trei sărbători mari: Paştile, Cincizecimea şi Sărbătoarea Corturilor. Paştile în amintirea tre­cerii Mării Roşii; căci cuvântul paşte înseamnă «trecere». Şi sărbătoarea aceea o preînchipuia pe a noastră, care este trecerea şi întoarcerea din nou de la întunericul păcatului, la rai.

Apoi, evreii prăznuiau Cincizecimea spre aducere aminte de suferinţele lor din pustiu, cum şi de multele necazuri prin care au trecut, până să ajungă în pământul făgăduinţei. Că numai după aceea s-au îndulcit de roade, de grâu şi de vin. Nouă, însă, Cincizecimea ne arată ieşirea din răutatea necredinţei şi intrarea în Biserică; că atunci ne împărtăşim şi noi cu Trupul şi Sângele Stăpânului. Unii spun că evreii sărbătoreau Cincizecimea din pricinile arătate mai sus; dar alţii cred că Cincizecimea ar fi fost orânduită de evrei pentru cinstirea numărului şapte, după cum s-a spus. Că acest număr adunat de şapte ori cu el însuşi, dă numărul de cincizeci de zile, fără una. Cinstirea Cincizecimii de către evrei atârna nu numai de numărarea zilelor, ci de a anilor, în care ei sărbătoreau Jubileul; aceasta cădea după trecerea a de şapte ori şapte ani. în acel an ei lăsau pământul nesemănat şi vitele la odihnă, iar robilor dobân­diţi cu bani, li se dădea libertatea să plece.

A treia sărbătoare era Sărbătoarea Cor­turilor, care se prăznuia după strângerea bucatelor de pe câmp, adică la trecerea a cinci luni de la Prăznuirea Paştilor. Această sărbă­toare se prăznuia spre aducere aminte de ziua în care Moise a ridicat întâia oară cortul cel văzut prin nori în Muntele Sinai şi făcut de marele meşter Veseleil. Săvârşeau acest praznic făcând corturi, iar cei ce locuiau la ţară, mulţumeau lui Dumnezeu, după adunarea roadelor ostenelilor lor. Se pare că şi David a scris psalmii cei pentru linuri (recunoştinţă), pentru aceste zile.

Sărbătoarea aceasta închipuia învierea noas­tră cea din morţi; când, după ce corturile trupurilor noastre se vor strica, iarăşi se vor alcătui, şi ne vom îndulci de roadele ostenelilor noastre, prăznuind în corturile cele veşnice.

Se cuvine să mai ştim, că în ziua aceasta, săvârşindu-se Praznicul Cincizecimii, Duhul Sfânt S-a coborât peste ucenicii Domnului. Şi fiindcă Sfinţii Părinţi au socotit să despartă praznicele pentru măreţia Preasfântului şi de viaţă făcătorului Duh, căci El este unul din Sfânta şi de viaţă începătoare Treime, iată că şi noi vom vorbi mâine, despre felul cum a venit Duhul Sfânt”.

Rusaliile

Sărbătoarea pogorârii Duhului Sfânt a fost numită în româneşte „Rusalii” de la sărbătoarea trandafirilor din lumea romană, consacrată cultului morţilor. Creştinii au preluat obiceiul roman, făcând din sâmbăta dinaintea Rusaliilor una din zilele de pomenire generală a morţilor. În unele zone ale ţării, în sâmbăta Rusaliilor se împart oale împodobite cu flori şi cu un colac deasupra pentru pomenirea morţilor. În duminica Rusaliilor se împart farfurii frumos împodobite pentru vii. În tradiţia Bisericii Ortodoxe, în ziua imediat următoare marilor sărbători se comemorează persoanele care stau în legătură nemijlocită cu persoana sau evenimentul aflat în centrul respectivei sărbători. Întrucât persoanele Sfintei treimi, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, sunt într-o legătură nemijlocită, lunea de după duminica Rusaliilor este consacrată proslăvirii Sfintei Treimi. De fapt, sărbătoarea Rusaliilor are consacrate două zile.

Istoria Bisericii începe la Rusalii

Sărbătoarea cade totdeauna la 10 zile după înălţare sau la 50 de zile după Paşti, când a avut loc evenimentul sărbătorit şi când evreii îşi serbau şi ei Praznicul Cincizecimii. Ε totodată sărbătoarea întemeierii Bisericii Creştine, căci în aceeaşi zi, în urma cuvântării însufleţite a Sfântului Apostol Petru, s-au convertit la creştinism ca la trei mii de suflete, care au alcătuit cea dintâi comunitate creştină din Ierusalim (Fapte 2,41), nucleul Bisericii de mai târziu.

Prin Pogorârea Duhului Sfânt a început o epocă nouă în istoria mântuirii neamului omenesc. Astfel a luat fiinţă în chip văzut Biserica, adică Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ, flacăra Duhului Sfânt în lume. S-a împlinit în acest mod ţelul final al întrupării, al jertfei de pe cruce şi al Învierii Domnului.

Deşi fiecare Apostol a primit pe Duhul Sfânt şi cu toţii au pornit în lume vestind tainele Împărăţiei cerurilor în graiul tuturor popoarelor, deşi cei ce s-au botezat erau „bărbaţi cucernici din toate neamurile care sunt sub cer“, s-a creat atunci o unitate nouă, spirituală, un aşezământ în care toate se adună ca mădularele într-un trup, formând Biserica, Trupul cel tainic al lui Hristos. Iată dar că Rusaliile sunt ziua întemeierii Bisericii creştine ca instituţie divino-umană.

Cincizecimea, adică a 50-a zi de la Învierea Domnului, este ziua voită de Tatăl, făgăduită de Fiul şi împlinită de Sfântul Duh. Este ziua deplinei revelaţii a Sfintei Treimi în lume: crearea, mântuirea şi sfinţirea. În această zi se inaugurează un nou mod de legătură între cei ce cred şi Dumnezeu, mod sau chip nevăzut de ochii noştri, dar simţit de inimă.

Înainte de patima Sa cea de bunăvoie, ştiind Iisus toate cele ce aveau să se întâmple cu El şi nevoind să-i lase pe Apostoli în deznădejde, le-a făgăduit că va trimite pe Duhul Sfânt, Duhul Adevărului, care-i va călăuzi. Şi va vesti cele viitoare, îi va mângâia şi Îl va preamări, căci „din al meu va lua şi vă va vesti“. El se va numi Mângâietorul, fiindcă va mângâia pe tot cel ce se lasă călăuzit de El. Iar când s-a arătat Apostolilor după slăvita Sa Înviere, Le-a zis: „Luaţi Duh Sfânt, cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute“ (In. 20, 21-22), acesta este textul care fundamentează peste veacuri Taina Spovedaniei.

Biserica este aşadar Hristos în toţi, uniţi prin lucrarea Sfântului Duh într-un chip viu şi indisolubil. Iisus Hristos şi toţi credincioşii sunt mădulare ale aceluiaşi Trup tainic al lui Hristos, alcătuit din mai multe mădulare. Există un singur corp şi un singur Duh. Şi această unitate a fost consfinţită de Duhul Sfânt în ziua Cincizecimii.

Duhul Sfânt

Sfântul Duh Se numeşte Mân­gâietor, ca Unul Care are putere să ne mângâie şi să ne aline; că pe El L-am primit în locul lui Hristos. Şi El mijloceşte, cu gra­iuri nespuse, pentru noi către Dumnezeu, ocrotindu-ne ca un iubitor de oameni, ca şi Hristos, că şi Hristos este Mângâietor, pentru că zice Apostolul: Avem Mângâietor către Tatăl pe Iisus Hristos Cel drept (1 Ioan 2,1). De aceea, Duhul Sfânt se mai numeşte şi alt Mângâietor (Ioan 14,16). Se numeşte altul, pentru că este de aceeaşi fiinţă. Căci unul şi altul se spune numai despre cei ce sunt de aceeaşi fiinţă. Despre cei ce sunt de fiinţe deosebite nu se poate grăi aşa, fără să li se arate, îndată, şi fiinţa pe care o au. Sfântul Duh este întru toate una cu Tatăl şi cu Fiul; de aceea, El este şi împreună-Ziditor (Fă­cător) a toate şi chiar Lucrător al învierii de obşte, şi face toate câte voieşte: sfinţeşte, împarte, înnoieşte, trimite, înţelepţeşte, unge pe proroci şi, pe scurt zicând toate le face, El fiind liber, atotputernic, bun, drept, ocârmuitor. Prin El este toată în­ţelepciunea, viaţa, mişcarea, îm­părtăşirea din sfinţenie şi din orice fel de viaţă. Într-un cuvânt, tot ce are Tatăl şi Fiul are şi El, afară de nenaştere şi naştere, întrucât El purcede din Tatăl. Duhul revărsându-Se, aşadar, lumea s-a umplut de tot felul de daruri şi, prin El, toate neamu­rile au fost călăuzite la cunoaş­terea adevăratului Dumnezeu, iar Apostolii au primit puterea de a alunga toată boala şi toată neputinţa. Hristos a pregătit venirea Sfântului Duh peste Ucenicii Săi, când, înainte de pătimire, le-a vor­bit despre aceasta (Ioan 7, 38-39), apoi, mai vădit după înviere, când a suflat asupra lor (Ioan 20,22). Iar acum L-a trimis pe El, în chip de limbi de foc.

În cadrul manifestărilor social-spirituale și cultural-filantropice ale Festivalului internațional Logos, Arte și Har, a fost evocată marți seara, 26.05. 2015, la Sala festivă a Facultății de Teologie „Ilarion V. Felea” din Arad, personalitatea Cuviosului Paisie Aghioritul, canonizat recent de Patriarhia Ecumenică, a cărei Comisii de canonizare a ridicat, în unanimitate, pe Părintele Paisie la demnitatea altarelor. Sfințenia Cuviosului Paisie este o realitate tis oikumene, universală, în conștiința panortodoxă, fapt evidențiat și de declarația Mitropolitului Anthimos de Alexandroupolis (prezentată în Festival), imediat după comunicatul de presă al Patriarhiei Ecumenice, care făcea cunoscut canonizarea Părintelui Paisie ca un act care recunoaște sfințenia sa în conștiința și evlavia poporului lui Dumnezeu. Actul de canonizare „nu declară sfințenia unui sfânt”, ci recunoaște sfințenia sa în sânul comunității credincioșilor ortodocși. Dacă în secolele trecute Patriarhia Ecumenică canoniza un sfânt sau sfântă după o perioadă de timp mai îndelungată de la adormirea lor în Domnul, acum în ultima perioadă, datorită prezenței lor vii în conștiința credincioșilor și a rațiunilor binecuvântate, pastoral-misionare și doxologic-liturgice, canonizarea unor sfinți s-a făcut mult mai repede. Este cazul Sf. Nectarie, Sf. Siluan, Sf. Porfirie și Sf. Paisie.

Personalitatea Cuviosului Paisie a fost prezentată prin intermediul artei a șaptea, filmul. Mai multe documentare, interviuri și chiar mărturii directe ale Părintelui Paisie au fost prezenatate în Festivalul Logos, pentru a evoca viața, învățătura și activitatea duhovnicească de îndrumare a credincioșilor a Părintelui aghiorit. Astfel, Festivalul face reală întâlnirea între artă și spiritualitate, între cult și cultură, între media și evanghelizare prin promovarea ethosului creștin prin intermediul filmului documentar. Festivalul este totodată și prilejul întâlnirii dintre cultură și filantropie. Au fost dăruite, până acum, 800 de cărți de teologie și spiritualitate, la care se adaugă 200 de pachete pentru copiii și tinerii care au participat la manifestările artistice și spirituale ale Festivalului. Manifestarea de la Facultatea de Teologie s-a încheiat prin oferirea unei agape frățești tuturor participanților la manifestarea închinată Cuviosului Paisie, părintele „nobleții spirituale și a iubirii filantropice”.

Festivalul internațional Logos, Arte și Har, de la Arad (5 mai-3 iunie 2015), promovează implicarea valențelor cultural-artistice și social-educative ale artelor în dinamica complexă a mărturisirii credinței într-o societate post-modernă. În cadrul manifestărilor Festivalului Logos nu puteau lipsi și prezența filmului religios, care este de câteva decenii o realitate majoră în cadrul artelor în general, dar care a devenit și un instrument de propovăduire, mărturisire și de cateheză creștină în societatea contemporană.

La Facultatea de teologie „Ilarion V. Felea”, în Sala festivă, marți, 26. 05. 2015, ora 18, Arhim. Conf. Univ.  Teofan Mada, coordonatorul Festivalului, va evoca viața ultimului Sfânt ortodox canonizat, Cuviosul Paisie din Muntele Athos, prin prezentarea unor proiecții de filme documentare, ce evidențiază opera, faptele și minunile acestui Părinte al iubirii creștine. Va fi prezentat și interviul, după canonizarea Cuviosului Paisie Aghioritul, al Mitropolitului Anthimos de Alexandroupolis, Traianoupolis și Samathrace. Vor putea fi vizionate mărturisirile despre Paisie Aghioritul ale Arhiepiscopului Ieronimos al Atenei, Întâistătătorul Bisericii Greciei, ale lui Hierotheos Vlachos, ale lui Atanasie Simonopetritul, Gerondei Pavlos de la Marea Lavră, a lui Teoclit Dionisiatul (+2006) etc.

În cadrul manifestărilor dedicate artelor ca și cale a frumuseții, arta vizuală va fi folosită și în prezenatrea muzicii bisericești, în manifestarea de joi, 28. 05. 2015, ora 19, tot la Facultatea de Teologie. Pentru această secțiune, la această ediție, invitat va fi Arhid. dr. Adrian Mazilița, de la Facultatea de Teologie din Craiova și consilier administrativ al Episcopiei Severinului și Strehaiei, care va încerca să prezinte  muzica psaltică într-o abordate istorico-liturgică, slujirea liturgică nefiind altceva decât „Cuvânt prin care ne unim cu Cuvântul lui Dumnezeu – Logosul Întrupat”. Părintele Adrian va scoate în lumină acele aspecte prin care muzica psaltică este menită să exprime, prin sunet şi cuvânt, adevăruri dogmatice fundamentale (dumnezeire, îndumnezeire şi umanitate), dar și acele aspecte personal-comunitare spirituale, prin care muzica psaltică are rolul de a aduce în armonie, în comuniune sufletele celor care o ascultă, care se strădiuesc să o înţeleagă şi, mai mult,  să o trăiască. Distinsul protopsalt și profesor de muzică va evidenţia, cu exemple muzicale, momentele şi personalităţile importante care au marcat evoluţia acestei arte încă din primele veacuri creştine, până în zilele noastre.

În complexitatea unei pastorației a culturii astăzi, Biserica are nevoie de manifestarea plenară a filmului documentar religios, deoarece ea trebuie sa facă prezentă fascinanta lume a credinței, a tainicului lui Dumnezeu şi deoarece frumuseţea artistică autentică, reflectare în miniatură a Duhului lui Dumnezeu, este un semn al tainei prezenței și Întrupării, o invitaţie la a căuta chipul lui Dumnezeu, care s-a făcut vizibil în Iisus Hristos.

Festivalul internațional Logos, Arte și Har, a reprezentat, în săptămâna a doua a manifestăilor sale (10-13 mai), și fericitul prilej de a creea comuniune, de a extinde comunicarea între orașe, organizații cultural-artistice, universități, parohii și țări.  Festivalul a invitat în această ediție participanți din SUA, Austria și Rep. Moldova tocmai pentru a extinde comuniunea creștină în jurul actului creator, dădător de speranță, bucurie și frumusețe. Din Rep. Moldova a fost invitată eleva Monica Pârlici, o copilă cu talent artistic deosebit, consacrată internațional, care a știut repede să creeze comuniune și prietenie în jurul ei, fapt determinat și de programul complex care i s-a stabilit de către organizatori. De fapt, Monica a fost invitată cu întreaga familie la Arad, tatăl ei, Damian Pârlici, fiind și primarul localității Zberoaia, din inima Basarabiei. Monica Pârlici a avut diverse întâlnirii cu mai mulți copii din școlile arădene, momente favorizate și de Parteneriatul Arhiepiscopiei Aradului cu Inspectoratul Școlar Județean, care promovează, între altele, și dialogul, evenimentul, cunoașterea, comuniunea și prietenia între elevii și elevele din județul Arad cu alți copii din țară și străinătate. Familia Pârlici a vizitat Școala Gimnazială nr. 5 din Arad, Liceul Pedagogic „Preparandia Dimitrie Țichindeal” din Arad și Școala Gimnazială „Andrei Șaguna” etc., unde a prezentat momente artistice și a dat autografe, la insistența multor copii.  Monica Pârlici a avut momente artistice și la Primăria muncipiului Arad, unde a fost primită, cu întreaga familie, de viceprimarul Țițirigă Cătălin, și la Primăria Zimandu Nou, unde a fost invitată de primarul Vidran Gheorghe Dorel. Aceste întâlniri, prin implicarea Asociației „Mobilizează-te”, au dus la înfrățirea localităților Zimandu Nou și Zberoaia, care și-au propus două proiecte de început: realizarea unei biblioteci cu carte românească la Zberoaia și realizarea unui spectacol cultural-artistic comun în viitorul apropiat, între cele două primării.  Organizatorii Festivalului Logos aduc mulțumire tuturor școlilor și liceelor care au deschis porțile comuniunii și bucuriei pentru invitații Festivalului, exprimă considerație față de primăria Zimandu Nou care se implică continuu în proiecte cultural-filantropice, și adresează apreciere pentru canalele de televiziune West Tv și Tv Arad, care au realizat emisiunii despre Festivalul Logos, Arte și Har.