Campania „Nu te droga, în joc e viața ta” , un succes răsunător!

Written by admin. Posted in Utile

Tagged: ,

Published on februarie 05, 2024 with No Comments

Într-un efort unitar și hotărât împotriva consumului de droguri în rândul liceenilor, Patronatul Național Roman filiala Arad, împreună cu partenerii săi  a organizat un eveniment de conștientizare si prevenție.

Sub sloganul “Nu te droga, în joc e viața ta! aproximativ 500 de tineri din mai multe licee din județul Arad s-au implicat activ în această inițiativă menită să consolideze convingerile sănătoase și să educe asupra pericolelor consumului de substanțe interzise.

De asemenea, Patronatul Național Roman filiala Arad, organizatorul acestui eveniment , împreună partenerii Consiliul Județean Arad, Consiliul Județean al Elevilor, Inspectoratul Școlar Județean, Centrul Cultural Județean Arad,Universitatea Aurel Vlaicu din Arad, OSTSM , Rotary Arad, Rotary Arad Cetate, Rotary Curtici și Clubul  Lions  au contribuit la amplificarea impactului evenimentului. Comunitatea s-a unit pentru a transmite un mesaj puternic împotriva consumului de droguri, evidențiind importanța susținerii tinerilor în luarea deciziilor sănătoase pentru viitorul lor. „Este de remarcat deschiderea de care au dat dovadă, pentru astfel de evenimente, autoritățile locale, județene și naționale precum și societatea civilă în județul Arad”, a declarant prof univ dr. Cătălin Țone

Evenimentul a inclus o prezentare în domeniul sănătății mintale și prevenției drogurilor susținută de dr. Dorina Onița, medic primar psihiatru,precum și activități interactive care au captivat atenția participanților, moderată de prof. univ. dr. Cătălin Țone ( fost șef Brigada de Combatere a Criminalității Organizate București, șef  Brigada Antidrog).

Sebi , un fost consumator de droguri și-a prezentat deschis toate experiențele sale și cum a reușit sa treacă peste acest obstacol din viața sa.

„Acest eveniment remarcabil reprezintă doar începutul unei colaborări continue și a angajamentului nostru comun de a crea un mediu sigur și sănătos pentru tinerii din Arad. Împreună, putem construi un viitor în care alegerile responsabile și informate să prevaleze asupra tentațiilor negative.” au precizat  prim-vicepreședintele Patronatului Național Roman  Filiala Arad Marcel Măinescu  si cu Vicepreședintele Alin Ioan Stoia.

 

 

No Comments

Comments for Campania „Nu te droga, în joc e viața ta” , un succes răsunător! are now closed.