Bustul lui Ionel IC Brătianu a fost dezvelit la Tîrnova

Written by admin. Posted in Utile

Tagged: , , , , ,

Published on noiembrie 25, 2018 with No Comments

Într-o atmosferă de sărbătoare, comuna Tîrnova din județul Arad a ținut să omagieze „Anul Centenar” printr-un eveniment reprezentativ, dezvelirea bustului celui mai reprezentativ om politic al României din toate timpurile, liberalul Ionel Brătianu, care a jucat un rol de primă importanță în Marea Unire din 1918 și în viața politică din România modernă

În cadrul evenimentului cultural de la Tîrnova, primarul Florin Farcașiu a evocat personalitatea lui Ionel Brătianu, cel care s-a implicat activ în realizarea Marii Uniri, mintitind despre evenimentele semnificative ale anului 1918 anul împlinirii idealului naţional, anul încununării victorioase a lungului şir de lupte pentru făurirea statului naţional unitar.

Prin amplasarea acestui bust a lui Ionel Brătianu, lăsăm generaţiilor viitoare elemente concrete de patrimoniu, mărturii ale iubirii de ţară, luptând pentru unirea neamului românesc şi pentru a cinsti cu dragoste făuritorii României Mari. Vreau să le mulțumesc tuturor celor prezenți la acest important eveniment al comunei noastre și nu în ultimul rând funcționarilor publici din Primăria Tîrnova care au muncit foarte mult pentru organizarea acestui eveniment” a conchis Florin Farcașiu, primarul comunei Tîrnova

Ca liberal convins este o mare onoare pentru mine să particip la această sărbătoare a comunei mele natale Târnova, dezvelirea bustului marelui om politic Ionel Brătianu. Imaginea celui care a fost unul dintre artizanii făuririi României Mari trebuie să îi determine pe predecesorii săi să urmeze exemplul unuia dintre cei mai ambițioși lideri politici ai României. Felicit inițiativa primarului Florin Farcașiu, care la 91 de ani de la moartea marelui om politic liberal a reușit să lase locuitorilor comunei Tîrnova imaginea celui care a fost Ionel Brătianu”a declarat Simona Stan, consilier județean

La manifestarea de la Tîrnova au participat: senatorul PNL Ioan Cristina, deputatul PNL Glad Varga, viceprimarul municipiului Arad Călin Bibarț, consilierii județeni Simona Stan, Ioan Plaveți, Cristian Urzică, foști prefecți ai Aradului cu rădăcini în comună, primari din comunele învecinate, generali ai armatei române, profesori, elevi, oameni de cultură.

În finalul evenimentului, un sobor de preoți au oficiat o slujbă de pomenire a marelui om politic Ionel Brătianu urmat de un spectacol artistic oferit de elevii școlii din localitate.

No Comments

Comments for Bustul lui Ionel IC Brătianu a fost dezvelit la Tîrnova are now closed.