Braconaj pe râul Mureş

Written by admin. Posted in Social, Top News

Tagged: , , , , ,

Published on iunie 25, 2013 with No Comments

Jandarmii Grupei de Supraveghere şi Ordine Publică Lipova în cooperare cu inspectori ai Agenţiei Naţionale de Pescuit şi Acvacultură – Filiala Ardeal au desfăşurat luni, 24 iunie a.c., o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii infracţiunilor din domeniul piscicol.

Acţiunea a avut loc în zona localităţii Săvârşin unde, pe râul Mureş, a fost prins în flagrant Constantin H., în vârstă de 78 de ani, în timp ce pescuia aflându-se într-o barcă şi având o unealtă tip ,,vârşă interzisă deţinerii şi pescuitului de către persoane neautorizate.

Jandarmii i-au întocmit persoanei în cauză actele de constatare, fiind susceptibilă de săvârşirea infracţiunii de ,,deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a vârşelor precum şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial”, faptă prevăzută şi sancţionată conform O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura.

Barca şi unealta folosită au fost ridicate în vederea confiscării.

No Comments

Comments for Braconaj pe râul Mureş are now closed.