Bicicletă furată, recuperată de polițiștii arădeni

Written by admin. Posted in Utile

Tagged: , ,

Published on februarie 27, 2018 with No Comments

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au identificat un tânăr bănuit de furtul unei biciclete.

În urma cercetărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit că la data de 5 ianuarie a.c., tânărul de 26 de ani, ar fi pătruns în curtea unui imobil de pe strada Dimitrie Cantemir din municipiu, de unde ar fi sustras o bicicletă în valoare de aproximativ 2.000 de lei.

Prejudiciul cauzat a fost recuperat, pe numele tânărului fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

A condus fără permis în Sântana

 

Polițiștii orașului Sântana au depistat ieri în trafic, un tânăr care conducea fără permis.

Polițiștii au depistat ieri, pe raza localității Sântana, un tânăr de 19 ani din aceeași localitate, în timp ce conducea un autoturism fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Pe numele tânărului a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a deține permis de conducere.

 

Condamnați pentru contrabandă și constituire de grup infracțional organizat,

încarcerați de polițiști

 

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au pus ieri în aplicare două mandate de executare a pedepsei închisorii.

Mandatele au fost emise la data de 22 februarie a.c., de magistrații Tribunalului Hunedoara, pe numele a doi bărbați, de 27 și 58 de ani, ambii din Arad, care au de ispășit pedepse de 3 ani și 3 luni cu închisoarea respectiv 3 ani și 6 luni cu închisoarea, pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă și constituire de grup infracțional organizat.

Bărbații au fost depuși în Penitenciarul Arad.

 

 

 

No Comments

Comments for Bicicletă furată, recuperată de polițiștii arădeni are now closed.