Au luptat şi-au câştigat! Univ.Goldiş ICIM Arad – Sepsi Sf.Gheorghe 72-64

Written by admin. Posted in Sport, Top News

Tagged: , , , ,

Published on februarie 22, 2014 with No Comments

Meci, aprig disputat în această seară, în „polivalenta” arădeană, protagoniste fiind Univ.Goldiş ICIM Arad şi Sepsi Sfântu Gheorghe. Oaspetele au venit cum se spune „ori la bal, ori la spital” şi au demonstrat că s-au întărit foarte mult, în prima parte a campionatului. De cealaltă parte, gazdele nu s-au ridicat la nivelul cu care publicul arădean, un public cunăscotor al fenomenului s-a obişnuit. Poate absenţa din primul cinci, a americancei Williams a fost o cauză, aceasta suferind o accidentare la genunchi, în partida de la Braşov. Dar cred că şi uzura şi oboseala fetelor noastre şi-a spus cuvântul, rulând meci de meci aceleaşi jucătoare, este normal ca la un moment să apară şi scăderea randamentului.

Era clar că, Araujo nu avea altă variantă, decât să înceapă meciul cu „cinciul” de bază. Cu americancele Rhoads şi Cosby  într-o formă de zile mari, în primul sfert Univ.Goldiş ICIM s-a distanţat la 11 puncte pe tabelă scor 25-14. A venit sfertul doi, când cu un tupeu maxim, fetele pregătite de Zoran Mikes s-au instalat sub panou, au recuperat nu mai puţin de 17 mingi, reuşind să revină, iar la pauza mare, tabela indica doar un singur punct avans pentru galben-albastre, 38-37. În sfertul trei, oaspetele s-au ţinut aproape şi au încheiat cu un punct avantaj, 54-53. În ultimul sfert Brosovszky a făcut diferenţa, reuşind să-şi coordoneze perfect coechipierele, care au depus mai multă energie în ambele faze, apărându-se cu mai multă atenţie. Astfel, în uralele unui public minunat fetele noastre au reuşit să învingă Sepsi, cu scorul de 72-64 (25-14, 13-23, 15-17, 19-10), asigurându-şi primul loc înainte de play-off. A fost până la urmă o victorie muncită, arădencele au dat totul în teren şi cu siguranţă merită felicitate.

Au evoluat în teren:

ICIM: Cosby 20 (1×3), Rhoads 16 (1×3), Milovanovic 11, Broomfield 9, Engelman 8 (2×3), Brosovszky 6 (2×3), Crăciun 2

Sepsi: Prahalis 18 (1×3), Watson 18, Loyd 10, Bejtic 9 (1×3), Ivancevic 4, Dincă 3 (1×3), Mitov 2.

No Comments

Comments for Au luptat şi-au câştigat! Univ.Goldiş ICIM Arad – Sepsi Sf.Gheorghe 72-64 are now closed.