Atenție la expirarea buletinului!

Written by admin. Posted in Utile

Tagged: , , ,

Published on decembrie 04, 2015 with No Comments

buletin1

Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Arad aduce la cunoştinţa cetăţenilor că, potrivit cadrului legislativ în vigoare pe linie de evidenţă a persoanelor, respectiv O.U.G nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 290/2005, cu modificările  şi completările ulterioare, în sarcina cetăţeanului român se stabileşte obligaţia de a deţine un act de identitate valabil – documentul fiind eliberat exclusiv la solicitarea acestuia.

Având în vedere faptul că mulţi cetăţeni care posedă act de identitate cu termenul de valabilitate expirat se află din diferite motive plecaţi în străinătate şi se întorc în perioada sărbătorilor de iarnă în ţară, facem un apel către aceste persoane pentru a se prezenta la serviciul de evidenţă a persoanelor de la locul de domiciliu pentru a solicita eliberarea unui nou document de identitate, respectiv pentru aşi clarifica statutul juridic faţă de statul român.

          Pentru a evita situaţiile neplăcute în care pot deveni contravenienţi la prevederile legii aceştia vor solicita:

          – în termen de 15 zile de la împlinirea vârstei de 14 ani, minorul însoţit de unul dintre părinţi sau de reprezentantul legal va solicita Serviciului de evidenţă a persoanelor de la locul de domiciliu eliberarea unui act de identitate;

          - cu cel mult 180 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a actului de identitate, dar nu mai puţin de 15 zile, titularul, va solicita Serviciului de evidenţă a persoanelor de la locul de domiciliu eliberarea unui nou document.

În cazul persoanelor care nu pot prezenta toate documentele necesare pentru  eliberarea cărţii de identitate, acestea vor fi puse în legalitate pe linie de evidenţă a persoanelor cu cărţi de identitate provizorii care, potrivit legii, reprezintă documente de identitate însă, nu constituie şi documente de călătorie.

 

 

No Comments

Comments for Atenție la expirarea buletinului! are now closed.