Asociația EDUCATIO derulează proiectul “ONYX”

Written by admin. Posted in Utile

Tagged: , , , , ,

Published on martie 17, 2014 with No Comments

Asociația EDUCATIO  derulează proiectul “ONYX”, finanțat de Comisia Europeană prin Programul Tineret în Acțiune – Serviciul European de Voluntariat. În acest proiect sunt  implicați 12 voluntari străini din Italia, Spania și Portugalia. Aceștia vor fi găzduiți în orașele Arad și Lipova. Programul se va desfășura în două stagii de voluntariat a câte 5 luni de zile fiecare începând cu 6 aprilie 2014, respectiv 1 septembrie 2014.

Obiectivele proiectului sunt: facilitarea de experiențe de învățare non-formale  pentru voluntari, dezvoltarea în rândul tinerilor a competențelor de bază în acordarea primului ajutor și dezvoltarea unui stil de viața sănătos, prin implicarea în activitați sportive și, de asemenea, activități în aer liber, dezvoltarea abilitaților sociale/interpersonale/interculturale a tinerilor internați în spital cu probleme de sănătate din comunitațile gazdă din Romania. Totodată, se are în vedere și creșterea interesului tinerilor în ceea ce privește practica de voluntariat în favoarea persoanelor care au dificultăți de sănătate.

Activitățile celor două stagii de voluntariat vor include: ateliere pentru “acordarea primului ajutor” adresate tinerilor, ateliere “boardgames” la unitățile spitalicești, precum și ateliere interactive de limba italiană, spaniolă și portugheză la unitățile spitalicești. Toate aceste ateliere vor avea loc atât la Arad, cât și și Lipova.

Gama de acțiuni derulate mai cuprinde și activități sportive și de promovare a unui stil de viață sănătos în rândul tinerilor și activități de administrare a Centrului Județean de Voluntariat – Filiala Lipova și a Centrului Județean de Voluntariat – Filiala Arad.

***

Acest proiect este finanţat cu sprijinul Comisiei Europene. Această publicaţie (comunicare) reflectă numai punctul de vedere al autorului şi Comisia nu este responsabilă pentru eventuala utilizare a informaţiilor pe care le conţine.

 

No Comments

Comments for Asociația EDUCATIO derulează proiectul “ONYX” are now closed.