A(r)picultura, între 28 februarie și 1 martie la EXPO Arad

Written by admin. Posted in Social

Tagged: , , , , ,

Published on februarie 25, 2015 with No Comments

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad și Asociația Crescătorilor de Albine din România lansează, în perioada 28 februarie – 1 martie 2015, la EXPO Arad, prima ediția e unui eveniment dedicat sectorului apicol.

A(r)picultura va fi gazdă pentru producătorii și comercianții principalelor produse destinate apiculturii: utilaje apicole, faguri artificiali, unelte, echipamente, stupi și accesorii, hrană și biostimulatori pentru albine, medicamente ș.a.

Pentru publicul larg, va fi expusă o gamă variată de produse ale stupului: miere, polen, propolis, ceară și cosmetice care au la bază roadele stupului.

O prioritate pentru Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad este susținerea mediului privat spre inovare și dezvoltare. Prin organizarea acestei expoziții, sprijinim valorificarea potențialului apicol al zonei, pentru modernizarea și adaptarea lui la cerințele Uniunii Europene.

A(r)picultura este un eveniment de specialitate, care îmbină latura comercială cu cea de educație, prin conferințele tematice organizate. Ne adresăm și publicului larg care poate achiziționa produse fabricate direct de la crescătorii de albine”, a declarat Gheorghe SECULICI, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad.

Evenimentul va fi deschis publicului larg de sâmbătă, 28 februarie, de la 10:00 la 18:00, până duminică, 1 martie, de la 09:00 la 16:00.

 

 

 

 

No Comments

Comments for A(r)picultura, între 28 februarie și 1 martie la EXPO Arad are now closed.