Aradul a intrat în programul “Promovarea oraşelor viitorului”

Written by admin. Posted in Social

Tagged: , , , , , ,

Published on aprilie 23, 2015 with No Comments

Recent, Municipiul Arad a primit un premiu din partea Adunării Europene pentru Afaceri (EBA) din Oxford, fiind nominalizat ca un centru excelent pentru derularea afacerilor.

Prin programul EBA se dorește sprijinirea creşterii rapide a oraşelor şi regiunilor şi de creştere a atractivităţii investiţionale. Astfel, Aradul a intrat în programul “Promovarea oraşelor viitorului” fiind inclus în categoria destinaţiilor principale pentru investiţii în registrul AEA, atestată prin Certificatul de Destinaţie Principală pentru Investiţii.

Primarul Gheorghe Falcă, prezent, zilele trecute, la Londra a primit, într-un cadru oficial, premiul constând într-o diplomă şi un steag care va trebui să fie abordat permanent, în Prim[rie.

“Sunt foarte onorat să anunţ că Aradul şi Timişoara au primit o distincţie foarte importantă, la Londra.  Certificatul De Destinaţie Principală pentru Investiţii confirmă că, în România, cele două oraşe sunt oraşe deschise pentru investiţii. Eu am avut onoarea să prezint noul nivel de relaţii între administraţia locală şi mediul de afaceri. De asemenea, am semnat un memorandum prin care vom continua colaborarea cu Adunarea Europeană pentru Afaceri. În discursul meu susţinut cu această ocazie am prezentat Polul de dezvoltare Arad-Timişora şi noul pachet de facilităţi pe care administraţia locală se pregăteşte să-l ofere investitorilor străini”, a declarat primarul Gheorghe Falcă.

Fiind inclus în programul “Promovarea oraşelor viitorului”, Municipiul Arad va primi suport managerial pentru proiectele de investiţii pe siturile oficiale ale AEA şi partenerilor săi, în revista online “The Leader Times and The Socrates Almanac”, în cursul prezentărilor privind oraşele atractive pentru investiţii, ca parte a misiunii economice şi Summiturilor AEA. De asemenea, oraşul va primi suport pentru organizarea summit-urilor şi întâlnirilor naţionale, regionale şi internaţionale pentru afaceri, cu participarea experţilor şi specialiştilor AEA, a reprezentanţilor elitelor de afaceri, investitorilor, politicienilor, autorităţilor, city-managerilor şi oamenilor de ştiinţă.

Criteriile comisiei de evaluare AEA au fost; poziţionarea economică şi geografică, potenţialul resurselor naturale, potenţialul economic, energia, transportul, infrastructurile sociale şi industriale, resursele umane din regiune, nivelul de educaţie şi accesul la sănătate, potenţialul în inovare, tehnică şi ştiinţă, stabilitatea politică, portofoliul de programe de dezvoltare a oraşului pe termen mediu şi lung, mecanismele de protejare a investiţiilor, existenţa în regiune a unor preferinţe investiţionale, zone economice libere şi teritorii cu prioritate de dezvoltare.

Același premiu a fost acordat și vecinilor noștrii din Timișoara.

 

 

No Comments

Comments for Aradul a intrat în programul “Promovarea oraşelor viitorului” are now closed.