Aflăm de la Poliţie

Written by admin. Posted in Top News, Utile

Tagged: , , , ,

Published on aprilie 17, 2013 with No Comments

Accident rutier

In seara zilei de 16.04.2013,  pe DN 7, între municipiul Arad şi Pecica a avut loc un accident rutier soldat cu rănirea gravă a unei persoane.
Din primele cercetări efectuate la faţa locului s-a stabilit că, în jurul orelor 22,15, în timp ce C. FERENC de 29 ani din Ungaria,  conducea o autoutilitară de transport marfă, marca Mercedes Sprinter, din direcţia Arad spre Pecica, a efectuat o manevră de depăşire neregulamentară  şi a intrat în coliziune cu  o autobasculantă care circula regulamentar din direcţia Pecica spre Arad.
 In urma impactului dintre cele doua autovehicule, autobasculanta s-a răsturnat pe carosabil, rezultând vătămarea corporală gravă a conducătorului autoutilitarei şi vătămarea corporală uşoară a unui alt bărbat, pasager în autoutilitară.
Poliţiştii continuă cercetările.
·
                         
                   Tânăr care a furat prins în flagrant de către poliţişti
PoliţiştiiBiroului de Investigaţii Criminale l-au prins, ieri, în flagrant, pe B. GELU de 22 ani din Arad.
Tânărul a sustras dintr-un imobil din municipiul Arad,  o masă din lemn masiv, în valoare de aproximativ 300 euro.
Cel în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi să fie prezentat magistraţilor Judecătoriei Arad cu propunere de arestare preventivă sub aspectul săvârşirii infrcaţiunii de furt.
                                     Cercetat pentru furt din locuinţă
          Poliţiştii Secţiei nr. 7 Poliţie rurală Lipova şi de la Postul de PoliţieGhiorocau identificat un bărbat suspectat că a sustras mai multe cutii cu parchet laminat dintr-o locuinţă din Miniş.
Din cercetările efectuate de către poliţişti, s-a stabilit că în data de 6.04.2013, R. Teodor, de 32 ani din Miniş, a sustras 6 cutii de parchet laminat din locuinţa unui consătean.
        Prejudiciul a fost recuperat, iar suspectul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.
·
Urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate şi
                               viol reţinut de poliţiştii arădeni
Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, cu sprijinul de specialitate ale  SIPI Arad, au depistat un tânăr arădean, urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate şi viol.
Risti Emanuel de 18 de ani, din Arad a fost depistat  şi reţinut de către poliţişti, în municipiul Arad, acesta fiind căutat de către autorităţile judiciare din Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord pentru săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate şi viol.
Conform procedurilor, tânărul fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, care a emis pe numele acestuia  o ordonanţă de reţinere pe 24 de ore.
·
                        Cercetat pentru că deţinea ilegal un pistol
Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au depistat un arădean, care deţinea ilegal, la domiciliu, un pistol cu gaz şi bilă de cauciuc.
D. Petrişor, de 29 ani, din municipiul Arad, deţinea ilegal la domiciliul său un pistol cu gaz şi bilă de cauciuc marca Rohm RG 88, cal. 10x 22 T, fără să fie autorizat.
Din verificările efectuate s-a stabilit că arma  aparţine unui bărbat în vârstă de 62 de ani din Arad, care este deţinător legal de armă.
Poliţiştii au întocmit pe numele celor doi bărbaţi, un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiuniilor de deţinere sau port de arme neletale din categoria celor supuse autorizării fără drept şi efectuare de operaţiuni cu arme şi muniţii fără drept
·
                                    
                                              Alte activităţi
 
          În urma controalelor efectuate agenţii de poliţie rutieră au aplicat 88 sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea regulilor de circulaţie în valoare de  11.500 lei, au aplicat 75 puncte de penalizare, au reţinut 3 permise de conducere şi un 2 certificate de înmatriculare.
Agenţii de ordine publică au aplicat 15 sancţiuni contravenţionale în  valoare de 9.200 lei, au aplanat 7 conflicte, au verificat 9 sisteme de pază şi au efectuat 14 controale.

No Comments

Comments for Aflăm de la Poliţie are now closed.