Adrian Țolea: „Drăgan, omul lui Ioţcu, a aprobat referatul de necesitate al contractului de deszăpezire”

Written by admin. Posted in Social, Top News

Tagged: , , , ,

Published on ianuarie 17, 2017 with No Comments

referat deszapezire

Pentru a clarifica toate aspectele legate de controversele privind semnarea contractului de deszăpezire, consilierul judeţean Adrian Ţolea face unele precizări.

„Aşa cum reiese din referatul de necesitate nr. 93941/01.07.2015 – când preşedinte încă era Nicolae Ioţcu, act semnat de către administratorul public Cristian Drăgan şi de către directorul tehnic Adrian Nedelciu – caietul de sarcini pentru servicii, lista cuprinzând cantităţile pentru întreaga perioadă până în 2019, dar şi nota privind determinarea valorii estimate – adică sumele puse la dispoziţie pentru serviciul de deszăpezire – toate acestea au fost stabilite de preşedintele de atunci, Nicolae Ioţcu, în strânsă colaborare cu prietenul său Cristian Drăgan.

Ceea ce a urmat după publicarea anunţului pe SEAP, în 24 iulie 2015, chiar ziua când Nicolae Ioţcu a fost arestat, reprezintă paşi procedurali, logici şi necesari pentru finalizarea achiziţiei.

Faptul că licitaţia putea fi anulată, de către mine, arată o lipsă de informare a domnului Ioţcu. Licitaţia nu putea fi anulată decât de comisia de licitaţie, şi asta în cazul în care s-ar fi semnalat neregularităţi sau ilegalităţi. Semnarea contractului de către preşedinte, după ce acest contract a întrunit toate condiţiile legale, a fost un act administrativ obligatoriu” a precizat Adrian Ţolea.

„Nicolae Ioţcu, prin ceea ce face, dă dovadă de ipocrizie maximă şi de tupeu de inculpat. Faptul că parte din semnatarii referatului sus-menţionat – Ioţcu, Drăgan, Nedelciu – se regăsesc şi în dosarul fostului preşedinte, judecat pentru corupţie, nu trebuie să mai mire pe nimeni” a completat Adrian Ţolea.

 

 

 

No Comments

Comments for Adrian Țolea: „Drăgan, omul lui Ioţcu, a aprobat referatul de necesitate al contractului de deszăpezire” are now closed.