Protest în Aradul Nou. Oamenii din Colonie nu mai suportă starea deplorabilă a străzilor din cartierul lor

Written by admin. Posted in Social

Tagged: , , , ,

Published on septembrie 27, 2014 with No Comments

Peste 200 de locuitorii din zona Colonie a cartierului Aradul Nou au ieşit sâmbătă în stradă pentru a protesta faţă de starea drumurilor din cartierul lor.

Este vorba despre străzile Constituţiei, Câmpia Turzii, Economului, Luminii, Coloniştilor, Sigizmund Borldea, Dogarilor şi Spicului. Oamenii spun că nemulţumirile lor au atins cote maxime şi acuză primaria de indiferenţă în ceea ce îi priveşte. Pe lânga faptul că nu au mai fost reparate, străzile arată chiar mai rău decât inainte, pentru că în zona au avut loc ample lucări de introducere a canalizarii în urmă cu trei ani, iar de atunci nimeni nu a mai reparat străzile. Oamenii mai ameninţă că dacă primăria nu îi va lua în seamă, vor bloca DN69 Arad-Timişoara.

Protestatarii s-au adunat  în faţa fostei şcoli generale nr. 20 din Aradul Nou. De aici aceştia s-au îndreptat  în faţa casei consilierului municipal PNL, Florin Galiş.

S- au îndreptat apoi spre Calea Timişorii, pe artera rutieră care duce din Arad către Timişoara, unde au îngreunat traficul pentru că au trecut trecerile de pietoni în grupuri mari, de mai multe ori.

Nemulţumilrile sunau cam aşa:

“Gheorghe Falcă, vrem să îţi spunem ceva. Ceva, din partea noastră, cei peste patru sute de locuitori ai Coloniei. Cum, nu ştii unde e Colonia? E în Aradul Nou, aproape de locuinţa ta. Şi, în timp ce pe străduţa cochetă şi foarte bine asfaltată, unde prietenii tăi ţi-au construit un hogeac faraonic, noi trăim în condiţii de ev mediu. Gropile din cartierul nostru, pe care de ani buni ne promiţi că le astupi, înghit maşini întregi.
Ani de zile te-am crezut. Până când ne-am dat seama că, în tot Aradul, se reabilitează drumuri doar în cartierele care îţi aduc voturi. Şi chiar şi acele lucrări se fac doar în perioada electorală.
Îţi reamintim că şi noi suntem arădeni. Unii dintre noi suntem arădeni de multe generaţii. Şi eşti şi primarul nostru. Pasatul de responsabilităţi, devenit un leitmotiv al administraţiei tale, ne-a adus la capătul răbdării. Suntem tot mai mulţi, şi devenim o voce. Una deranjantă pentru tine, primarul autocrat, care nu înţelege rostul dialogului. Puterea corupe. Puterea absolută corupe absolut. Iar tu ai ajuns să crezi că ştii totul şi poţi totul. Dacă e aşa, repară-ne drumurile.
Dar nu te mai credem. Suntem tot mai mulţi cei care nu mai dăm doi bani pe declaraţiile tale despre cât de extraordinar se dezvoltă Aradul. Ne-ai uitat, domnule primar, însă noi nu te vom uita.
Suntem siguri că o să începi să dai vina pe guvern, pe adversarii tăi politici. Vei prezenta această situaţie ca fiind o manipulare. Suntem cetăţeni ai urbei şi vrem să fim tratati ca atare. Refuzul tău de a dialoga cu noi arată multe. Vom face tot posibilul ca opinia publică să afle toate acestea. Credem, sincer, că dacă ai fi în locul nostru, nici ţie nu ţi-ar place să fii condus de unul ca tine.
Suntem mulţi, domnule primar. Tot mai mulţi”

Protestul locuitorilor cartierului arădean a durat aproximativ două ore.

No Comments

Comments for Protest în Aradul Nou. Oamenii din Colonie nu mai suportă starea deplorabilă a străzilor din cartierul lor are now closed.