Direcția de Asistență Socială  prin Centrul de Informare Europeană „Europe Direct” din Arad. Astfel, lansăm astăzi un apel către instituțiile de învățământ din toată ţara

Written by admin. Posted in Utile

Tagged: , ,

Published on iunie 11, 2020 with No Comments

Efectele psihologice și sociale ale perioadei de izolare asupra elevilor vor fi analizate într-un studiu internațional derulat în România de Asociația Timișoara 2021

Cercetarea internațională, intitulată Viața mea în izolare, va fi derulată în următoarea perioadă și în România și are în vedere evaluarea posibilelor repercusiuni psihologice și sociale ale perioadei de izolare, determinate de pandemia de coronavirus, asupra elevilor din ciclurile gimnazial și liceal. Proiectul a fost inițiat de Rețeaua Europeană pentru Psihiatrie Psihodinamică – NetforPP, cu sediul în Roma, și se desfășoară în mai multe țări europene. În România, cercetarea este coordonată de Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii.

Reprezentanții Asociației Timișoara 2021 au contactat parteneri din județele Timiș, Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Alba pentru a promova și susține aceasta inițiativă.  În Arad această inițiativă este susținută de către Direcția de Asistență Socială  prin Centrul de Informare Europeană „Europe Direct” din Arad. Astfel, lansăm astăzi un apel către instituțiile de învățământ din toată ţara să susțină această cercetare europeană care se va desfășura pe parcursul lunii iunie, după finalizarea studiului fiind puse la dispoziție concluziile cercetării.

“Este important ca acest chestionar să ajungă la cât mai mulţi tineri, numărul răspunsurilor contează pentru relevanța studiului, dar, în acelaşi timp, considerăm că este şi mai important pentru copiii şi tinerii noştri să poată să exprime ceea ce simt legat de contextul de excepție în care ne aflăm. Rezultatele obținute în urma acestui studiu ne-ar putea ajuta să găsim soluții mai bune pentru a răspunde nevoilor lor, prin adaptarea programelor și proiectelor noastre”, declară Oana Pârvulescu, coordonatorul Centrului se Informare Europe Direct Arad.

În prezent, chestionarul este deja aplicat în Italia, în Roma și Florența, precum și în Spania, în Barcelona. De asemenea, se fac demersuri pentru a fi aplicat în Croația, prin Asociația Rijeka 2020 – Capitală Europeană a Culturii.

Autorii studiului Viața mea în izolare sunt dr. Annelore Homberg împreună cu trei cadre didactice de la Universitatea Sapienza din Roma,  Lauro Quadrana, Olivia Cox, Sara Fabbri și Elena Monducci.

Chestionarul Viaţa mea în izolare este disponibil la adresa web:

https://it.surveymonkey.com/r/DRD6VWR

Coordonator CIED Arad

Oana Pârvulescu

No Comments

Comments for Direcția de Asistență Socială  prin Centrul de Informare Europeană „Europe Direct” din Arad. Astfel, lansăm astăzi un apel către instituțiile de învățământ din toată ţara are now closed.