Într-o conferință de presă de bilanț, organizată astăzi, la Consiliul Județean Arad, președintele Iustin Cionca a insistat asupra investițiilor realizate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean. „Încheiem un…
Unul dintre cele mai mari proiecte pe fonduri europene din România urmează să se realizeze la Arad. Este vorba despre o investiţie în valoare de 223.153.097,77 lei, TVA inclus ( peste 49 milioane de euro)…
Primăria Arad urmează să implementeze un sistem de închiriat biciclete în municipiu. Investiţia este în faza de aprobare a studiului de fezabilitate, proiect care se află pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Local…
Expoziții, seminarii, întâlniri cu ambasadori, cursuri, proiecte europene, toate acestea au făcut ca activitatea Camerei să fie una intensă în anul 2018. Susținerea mediului de afaceri local, organizarea de noi târguri şi expoziţii, ghidarea spre…
Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, somează parlamentarii PSD de Arad și Prefectura Arad să înceteze să își mai facă imagine pe seama necazului miilor de arădeni lăsați de ENEL fără energie electrică. Cele două…
În Anul Centenar, Consiliul Judeţean Arad a pus bazele unui proiect fără precedent de modernizare a infrastructurii. „2018 a fost anul finanţărilor şi al semnărilor de contracte şi mai ales anul finanţărilor din fonduri europene.…