Ziua Taximetristului, o tradiţie la Arad!

Written by admin. Posted in Utile

Tagged: , , ,

Published on septembrie 27, 2017 with No Comments

Ziua Taximetristului a ajuns la ediţia a 9-a sărbătorită la Arad. Parteneriatul dintre taximetrişti şi administraţia locală este deja o tradiţie, care merită dusă mai departe.

„Fiecare profesie merită respectul nostru şi o zi specială în care să le arătăm aprecierea noastră. Şoferii de taxi au un loc aparte în comunitatea noastră, care îi apropie de administraţia locală: ca nimeni altul, taximetristul străbate tot oraşul, îi ştie părţile bune şi părţile mai puţin, bune, vede unde s-a lucrat şi unde mai sunt lucruri de făcut. Taximetristul este omul care stă de vorbă cu aproape toate categoriile sociale, deci îi ştie pe arădeni. Aşadar, taximetristul este un cunoscător complex al Aradului, cu care este util să stăm de vorbă.

Întotdeauna am apreciat solidaritatea de breaslă de care dau dovadă taximetriştii şi cu foarte multe ocazii, spiritul civic de care dau dovadă. Sunt numeroase cazuri în care ei au fost primii care au sărit în ajutorul unor oameni în situaţii, de urgenţă, sunt cei care sesizează cu promptitudine autorităţile cu privire la probleme care apar în comunitatea noastră. Toate acestea îi fac pe taximetrişti speciali: le urez la mulţi ani, succes în tot ce fac şi să rămână în continuare parteneri în relaţia cu administraţia locală”, a spus Sergiu Bîlcea, preşedinte al Organizaţiei Municipale PNL Arad.

Unul dintre organizatorii evenimentului, Lucian Riviș-Tipei, consilier local municipal PNL este de părere că Ziua Taximetristului este un bun prilej pentru a oferi respect și recunoștință șoferilor de taxi:

„Mă bucur că am reușit să aducem evenimentul la ediția a IX-a și observ în fiecare an cum acest prilej de socializare și sărbătoare între toți taximetriștii arădeni devine din ce în ce mai popular.

De-a lungul anilor am avut o colaborare excelentă cu cei din breasla taximetriștilor, ne-au fost parteneri de nădejde și este firesc ca măcar o dată pe an să îi cinstim cum se cuvine.

Le urez tuturor taximetriștilor din Arad la mulți ani, spor în toată activitatea lor și vreau să fie convinși că le stăm la dispoziție pentru orice problemă!” a declarat Lucian Riviș-Tipei, consilier local PNL

No Comments

Comments for Ziua Taximetristului, o tradiţie la Arad! are now closed.