„Ziua Judoului Arădean” va fi sărbătorită într-un mod inedit

Written by admin. Posted in Sport

Tagged: , , ,

Published on iunie 02, 2016 with No Comments

misa

Aradul rămâne un centru de excelenţă în sportul pe tatami. Judoul arădean, de la maestrul Mihai Botez încoace a cunoscut nenumărate succese, atât pe plan naţional cât şi pe plan internaţional. Pe data de 11 iunie 2016, alături de bine cunoscutul eveniment intitulat „Ziua Judoului Arădean” se va desfăşura şi Euro Liga Regională, competiţie aflată la cea de-a patra ediţie. În Sala de Sport a UAV cu începere de la ora 09.45. se vor alinia la start nu mai puţin de 400 de judoka la categoria de vârstă sub 16 ani.

Competiția se va desfășura pe trei suprafețe de luptă, la categoria de vârstă U12-14, iar euroliga la categoriile de U-16. La această competiție vom avea o prezență mai masivă. Va fi un turneu foarte mare, unul de anvergură, ne bucurăm că am reușit să organizăm acest eveniment alături de „Ziua Judoului Arădean” şi sperăm să fie o reuşită” a declarat Mihai Telechi, antrenor Gloria Arad

Un lucru inedit se va derula și în acest an în cadrul Euroligii Regionale. Din partea sponsorilor echipa care va acumula cele mai multe puncte va pleca acasă cu un premiu în valoare de 500 de euro.

Mergem înainte, dacă anul trecut „Ziua Judoului Arădean” s-a ținut sub o altă formă, în cadrul porților deschise. Suntem bucuroși că la acest eveniment vom avea peste 250 de copii în sală doar din județul Arad, asta înseamnă că Mihai Botez a lăsat ceva în urmă, de aceea vrem să-l omagiem așa cum se cuvine. Este regretabil faptul că într-un oraș cu o veche tradiție și o continuitate în acest sport numit judo nu se implică mai mulți sponsori sau autorități locale” ne-a declarat Silviu Turc, sponsorul oficial al evenimentului

Vor lupta judoka din România,Ungaria, Serbia, Slovacia, Slovenia, Polonia, Moldova, Bosnia, Muntenegru și Croația, iar ca un proiect pilot anul acesta va fi un program de arbitraj și organizatoric la fel ca la marile turnee, campionate europene sau mondiale.

Sponsorul oficial al acestui turneu internațional de judo este la fel ca și în anii precedenți LAURA FLOWERS din Arad

No Comments

Comments for „Ziua Judoului Arădean” va fi sărbătorită într-un mod inedit are now closed.